Pregatirea spirituala pentru sarbatoarea Pastelui incepe din ultima saptamana a Caslegilor de iarna, numita de popor si Saptamana Alba. In acest interval de timp nu se mananca came, este permis a se consuma oua, lapte si produse obtinute din lapte dar nu se fac nunti sau alte petreceri cu muzica.

Saptamana Alba se termina cu Duminica Lasatului de Sec care, candva, era o adevarata sarbatoare familiala si chiar comunitara, inca din preziua acestei duminici, femeile pregateau bucate pentru masa nocturna la care participau toti membrii familiei si invitatii acesteia: vecini, rude, prieteni. Petrecerea nocturna purta numele de Lasatul Secului si continua pana catre miezul noptii, moment in care fiecare mesean manca in mod ritualic cate un ou zicand: “ousor, ousor, sa-mi fie postul mai usor”.

In Duminica Lasatului de Sec fetele si flacaii ramasi necasatoriti in caslegile de iarna erau luati in deradere in cadrul unui obicei numit strigarile de peste sat. Flacaii se adunau in cete, se urcau pe inaltimile satului de unde slobozeau roti mari din paie aprinse si-i satirizau, prin strigaturi sub forma de dialog, pe cei ramasi necasatoriti.

Prima zi de dupa Lasatul Secului se numea Lunea curata, zi in care femeile nu lucrau nimic in afara de spalatul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau in podul caselor. Tot in aceasta zi, dupa petrecerea bahica nocturna, unul dintre membrii familiei se scula mai de dimineata, lua fata de masa cu firimiturile ramase de la ospat, iesea cu ea afara si arunca resturile de mancare pasarilor din curte zicand: “Veniti pasari sa va dau si voua din bucatele mele cu care prind postul, dar si voi sa prindeti post de la bucatele de vara”. Acest ritual avea scop profilactic si apotropaic, de aparare a viitoarelor recolte de atacul pasarilor.

Martea din prima saptamana a Postului Mare era numita si Martea stramba sau Spolocania. In aceasta zi femeile luau furca de tors si mergeau la crasma satului pentru a se “clati” cu tuica de mancarea de frupt (de dulce). Aici, ele beau rachiu fiert cu piper in credinta ca le va creste canepa mare, iar pentru a fi sigure de aceasta reusita aruncau cu paharul de bautura in tavan zicand: “atata sa creasca canepa in vara”.

In aceasta zi se manca doar paine nedospita si se bea moare de varza acra.

In prima sambata din Postul Mare se sarbatorea Ziua lui San – Toader, sfant care a fost canonizat de catre biserica ortodoxa datorita faptelor sale dar pe care traditia populara il tine de teama pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. San – Toader si caii ce-l insoteau rupeau, conform traditiei, lantul lui Sant – Ion pentru a lasa drum liber anotimpului calduros. Ei pazeau Soarele pentru a evita fuga acestuia catre miaza – noapte si pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea,vesnica.

Cailor lui San-Toader le erau consacrate de la cinci pana la douasprezece zile, incepand cu Lunea Curata, Saptamana Alba fiind cunoscuta si sub numele de Saptamana Cailor lui San – Toader. Conform credintei populare, caii lui San -Toader sunt fiinte mitice hipomorfe, cu aspect de flacai dar care au coada, ascunsa in itari, si copite, ascunse in opinci. Ei introneaza ordinea la inceputul Postului Mare, inchizand sezatorile si petrecerile. In noptile Cailor lui San – Toader, fetele nu mergeau la sezatori, se inchideau in case si rasturnau cu gura in jos toate vasele pentru a impiedica aceste spirite naprasnice sa se ascunda in ele.

Cel mai important, dar si cel mai temut, dintre cai este San – Toaderul cel Schiop sau San – Toaderul cel Mare celebrat in sambata Saptamanii Albe.

In saptamana numita a Cailor lui San – Toader, femeile nu urzeau,”pentru a nu li se incurca firele”, si nu torceau, ca “sa nu te calce caii”.

In sambata lui Toader, inainte de rasaritul soarelui, fetele se duceau in padure, in locuri curate, “unde nu ajung gainile si nu se aud cainii”, si cautau radacini de iarba mare sau popalnic. Cand sapau aceste plante, in locul de unde luau radacinile puneau sare, faina sau alte produse. Intoarse acasa, fetele fierbeau aceste radacini iar cu lesia rezultata se spalau pe cap in credinta ca le va creste parul mare si frumos. Dupa spalarea capului, in timp ce se pieptanau, fiecare zicea: “Toadere, San – Toadere,/Da cosita fetelor cat coada iepelor/Si chica pruncilor cat coama cailor”.

Tot in dimineata Sambetei lui San – Toader, se mai obisnuia ca fetele sa adune din ieslea cailor strohul de fan, il fierbeau in vase curate si se spalau cu fiertura astfel obtinuta pe cap, in credinta ca vor avea parul frumos si bogat si vor fi placute flacailor.

Un alt obicei din aceasta zi, pastrat pana tarziu in Bucovina, era acela al tunderii coamei la vitei si manji si al cozilor la iepe (actiune cunoscuta sub numele de costrujire), parul rezultat fiind pus in musuroaiele de furnici pentru ca “animalele din gospodarie sa se inmulteasca precum furnicile”.

In sambata de San – Toader se facea coliva de grau (Coliva lui San – Toader) care se ducea la biserica unde se sfintea si se impartea copiilor sau oamenilor saraci. Din aceasta sambata incepeau slujbele speciale pentru morti, slujbe ce aveau loc in fiecare sambata din Postul Mare si se terminau in Joia Mare.

In Sambata lui San – Toader se desfasura, astfel, un scenariu complex de innoire simbolica a timpului calendaristic, celebrat alta data, mai ales in mediile pastorale, la inceput de primavara.

Din martea de dupa Lasatul Secului incepe Postul Mare propriu-zis, ce dureaza sapte saptamani, etapa calendaristica in care nu se consuma carne, lapte, branza si oua, alimentatia bazandu-se integral pe produsele vegetale. In aceasta perioada in gospodariile traditionale se desfasura o intensa activitate in domeniul industriei textile casnice. Se torcea de zor, se tesea iar femeile tinere si fetele isi coseau, pe ascuns, frumoasele camasi cu care se imbracau in ziua de Pasti.

Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numita Miezul Paresimilor. Local, in Bucovina, denumirea acestei sarbatori a incetat sa mai exprime impartirea Postului in parti egale, devenind Miezul Paretilor in sensul de pereti despartitori.

Aceasta sarbatoare cade intotdeauna intr-o zi de miercuri. Ziua oferea, alta data, gospodinelor prilejul de a numara ouale stranse pana atunci si de a evalua numarul de oua de care aveau nevoie pentru buna pregatire. a Sarbatorii Pascale De asemenea, femeile socoteau acum cat s-a tors din cantitatea totala de canepa, apreciind data aproximativa cand urma sa se termine operatia, intrucat era obligatoriu ca aceasta activitate sa se incheie pana la Joia Mare.

Postul nu este un scop in sine. Trebuie sa privim intotdeauna acest timp de penitenta in legatura cu Invierea lui Hristos. Un motiv de bucurie, bucurie pe care o putem trai si trebuie sa o traim in timpul Postului Mare. Invierea lui Hristos este cea mai mare sarbatoare a crestinatatii. Postul Mare, pregatirea primirii in inima curata a acestei sarbatori. Poti trai pentru o bucurie, bucurandu-te. Sa intelegem bine la ceea ce suntem chemati sa traim in aceasta perioada a Postului Mare. Sa traim timpul postului ca un timp in care, examinandu-ne constiintele, golim tot ceea ce este pacat pentru a ne umple de iubire si sfintenie.

Cei care nu au reusit sa posteasca ar putea încerca sa faca acest lucru fie si pentru cateva zile, intrucat Postul înseamna exercitiu si poate fi interpretat drept cumpatare atunci cand este vorba de mancare si bautura, dar si bunatate, rabdare si întelegere in relatiile cu cei din jur.

Postul nu înseamna numai alimentatie fara carne, lapte, branza si oua, ci mult mai mult, respectiv iertare, împacare, bunatate si rabdare. Postul vine din grecescul «asceza» si înseamna exercitiu. Deci, perioada postului este o perioada în care oamenii trebuie sa faca exercitii pentru a fi mai buni, mai întelepti, mai blanzi, sa priveasca mai mult la ei si mai putin la cei din jur, sa nu fie lacomi la mancare chiar daca alimentele sunt fara carne sau lactate, pentru ca lacomia este un pacat. In plus, sunt scutiti de la post copiii, batranii, militarii, oamenii care calatoresc si bolnavii. Mai mult, este preferabil ca o persoana sa posteasca fie si o singura zi, daca nu poate mai mult, dar în acea zi sa fie respectata traditia ortodoxa.

Postul propriu-zis este comparat cu calatoria de patruzeci de zile a poporului evreu in pustiu. De-a lungul acestei calatorii, Dumnezeu a savarsit mai multe minuni si, prin analogie, acelasi model de explicatie este data de Sfintii Parinti celor patruzeci de zile de Post. Ultima saptamina a Postului care precede sarbatoarea este Saptamana Mare, care incepe cu Duminica Floriilor si se termina cu Duminica Pascala. Sarbatoarea Pastelui incepe de fapt cu Duminica Floriilor, cind se sarbatoreste intrarea lui Hristos in Ierusalim.

In ziua de joi a Saptaminii Mari, clopotele inceteaza sa mai bata. Vor mai bate doar in Simbata Mare. Aceasta zi este, totodata, si inceputul chinurilor Mintuitorului. Vinerea este ziua rastignirii lui Hristos, cea mai mare zi de post. Ziua de vineri era considerata mereu zi fara noroc. In aceasta zi nu se obisnuiau muncile legate de cultivarea pamintului sau de cresterea animalelor, nu se aprindea foc si nu se cocea piine.

Regulile bisericesti au stabilit ca zilele randuite pentru ajunare, adica abtinerea totala de la mancare si bautura, sunt lunea si martea din prima saptamana a Postului, iar in ultima saptamana a postului, numita si a patimilor, se ajuneaza luni, marti, miercuri, vineri si sambata. In aceste zile se pot consuma seara paine si apa.

In zilele de miercuri din post se ajuneaza pana seara, cand se consuma paine si legume fierte, fara untdelemn.

In celelalte zile din saptamina, din tot timpul Postului Mare, se mananca o singura data pe zi, seara, hrana uscata, iar sambata, si untdelemn si putin vin.

In toata aceasta perioada sunt doua dezlegari la peste pe 25 martie, de Buna Vestire, si pe 16 aprilie de Intrarea Domnului in Ierusalim (Florii).

Postul alimentar trebuie insotit de abstinenta sexuala, dar mai ales de conduita morala. Spre sfirsitul Postului, credinciosii trebuie sa se spovedeasca si apoi, daca primesc dezlegare din partea parintelui duhovnic, sa primeasca Sfinta Impartasanie. Este importanta starea de spirit pe care o au credinciosii in aceasta perioada.

In Postul Pastelui nu se fac cununii religioase.

Recomandarile medicale
Din punct de vedere medical, postul este perceput ca o schimbare a regimului alimentar. Are loc trecerea de la o alimentatie bazata in principal pe alimente conservate, de origine animala, la o alimentatie in principiu de origine vegetala, bazata pe oferta de primavara, leguminoasa in special, care creeaza un aport de vitamine si minerale ce ajuta organismul sa treaca peste astenia de primavara. Este recomandata o alimentatie din care sa lipseasca carnea, ouale, untul si laptele. O data cu trecerea la alimentatia de post are loc o scadere a aportului de proteine si grasimi de origine animala. Acestea asigura o senzatie de satietate de durata mai lunga datorita digestiei mai greoaie. Astfel, poate aparea necesitatea ca de la un regim de 3-4 mese principale zilnic sa se treaca la 4-5 mese/zi, lucru absolut normal. Se va urmari o dozare adecvata a portiilor din punct de vedere caloric, pentru a nu aparea o supra/subalimentare.

Alimente care nu se mananca:

• oua
• lapte
• branza
• carne
• unt
• smantana, toate produsele lactate

Alimente care se pot manca:

• orice produs din soia: carne de soia, lapte de soia, iaurt de soia
• legume si fructe
• halva
• biscuiti
• produse de patiserie fara oua, lapte, branza, unt sau carne
• miere, dulceturi
• fulgi de orice fel: orz, ovaz, porumb
• muraturi
• mamaliga
• zacusca
• masline
• fructe uscate

Surse: Postul Mare, Sfaturi ortodoxe, Postul Pastelui, Postul, o bucurie

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea:

Irmosul:

Ajutor si acoperitor s-a facut mie spre mântuire.

Acesta este Dumnezeul meu

si-L voi slavi pe El; Dumnezeul pãrintelui meu

si-L voi înãlta pe El,

cãci cu slavã S-a preaslãvit

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã, Dumnezeule, miluieste-mã.

De unde voi începe a plânge faptele vietii mele

celei ticãloase ?

Ce începere voi pune, Hristoase,

acestei tânguiri de acum?

Ci ca un milostiv,

dã-mi iertatea gresealelor.

Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu

de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.

Si îndepãrteazã-te

de acum

de nebunia cea mai dinainte

si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.

Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,

m-am cunoscut pe mine

dezbrãcat de Dumnezeu

si de împãrãtia cea pururea fiitoare

si de desfãtare,

pentru pãcatele mele.

Vai, ticãloase suflete!

Pentru ce te-ai asemãnat Evei celei dintâi?

Cã ai cãzut rãu

si te-ai rãnit amar;

cã te-ai atins de pom

si ai gustat cu îndrãznealã

mâncarea cea nechibzuitã.

În locul Evei celei trupesti,

fãcutu-s-a mie Evã întelegãtoare

gândul cel cu poftã trupeascã,

arãtându-mi cele plãcute,

si gustând pururea din bãutura cea amarã.

Dupã dreptate a fost lepãdat Adam din Eden,

nepãzind singura Ta poruncã,

Mântuitorule.

Dar eu, care am cãlcat totdeauna cuvintele Tale

cele dãtãtoare de viatã,

ce voi pãtimi?

Covârsind eu de bunãvoie uciderea lui Cain,

m-am fãcut cu stiintã ucigas al sufletului,

umplându-mi trupul de viermi,

si rãzboindu-mã împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemãnat, Iisuse,

dreptãtii lui Abel.

Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodatã,

nici fapte dumnezeiesti,

nici jertfã curatã,

nici viatã fãrã de prihanã.

Precum Cain asa si noi,

ticãlosule suflete,

am adus fapte murdare Fãcãtorului tuturor

si jertfã vrednicã de mustrare

si viatã netrebnicã;

pentru aceasta ne-am si osândit împreunã.

Ziditorule,

fãcându-mã lut viu,

ai pus întru mine trup si oase

si suflare si viatã;

dar, o! Fãcãtorul meu,

Mântuitorul meu si Judecãtorul meu,

primeste-mã pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Mãrturisesc Tie, Mântuitorule,

pãcatele pe care le-am fãcut,

si rãnile sufletului si ale trupului meu,

pe care tâlhãreste le-au pus înlãuntrul meu

gândurile cele ucigãtoare.

De am si gresit,

Mântuitorule,

dar stiu cã esti iubitor de oameni;

bati cu milã

si Te milostivesti fierbinte;

pe cel ce plânge îl vezi,

si alergi ca un pãrinte,

chemând pe cel rãtãcit.

Pe mine,

cel lepãdat înaintea usilor Tale,

Mântuitorule,

mãcar la bãtrânete nu mã lãsa în iad desert,

ci mai înainte de sfârsit,

ca un iubitor de oameni,

dã-mi iertare gresealelor.

Eu sunt cel cãzut între tâlhari,

în gândurile mele;

cu totul sunt rãnit acum de ele

si plin de bube;

dar Tu însuti venind de fatã,

Hristoase Mântuitorule,

vindecã-mã.

Preotul, vãzându-mã mai înainte,

a trecut de mine,

si levitul, vãzându-mã gol în nenorocire,

nu m-a bãgat în seamã;

iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rãsãrit din Maria,

venind de fatã,

miluieste-mã.

Mielule al lui Dumnezeu,

Cel ce ai ridicat pãcatele tuturor,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un milostiv,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Vremea este a pocãintei,

vin cãtre Tine, Fãcãtorul meu;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un îndurat,

dã-mi iertare de greseale.

Sã nu mã urãsti, Mântuitorule,

sã nu mã lepezi de la Fata Ta;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un milostiv,

dã-mi iertare de greseale.

Gresealele mele, Mântuitorule,

cele de voie si cele fãrã de voie,

cele vãdite si cele ascunse,

cele stiute si cele nestiute,

toate iertându-le, ca un Dumnezeu,

milostiveste-Te si mã mântuieste.

Din tinerete, Mântuitorule,

poruncile Tale le-am lepãdat,

si mi-am trecut toatã viata cu pofte,

neîngrijindu-mã si lenevindu-mã;

pentru aceasta strig Tie, Mântuitorule:

mãcar la sfârsit mântuieste-mã.

Bogãtia sufletului cheltuind-o întru pãcate,

pustiu sunt de virtuti crestinesti

si, flãmânzind, strig:

Pãrinte al îndurãrilor,

apucând înainte,

miluieste-mã.

Înaintea Ta cad, Iisuse;

gresit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un îndurat,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Sã nu intri cu mine la judecatã, vãdind faptele mele,

cercetând cuvintele

si îndreptând pornirile;

***

ci cu îndurãrile Tale,

trecând cu vederea rãutãtile mele,

mântuieste-mã,

Atotputernice.

Stih: Cuvioasã maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi dã har luminãtor,

din osârdia ta cea dumnezeiascã de sus,

ca sã scap de întunericul patimilor;

si sã laud din inimã

faptele vietii tale cele frumoase,

Marie.

Plecându-te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos,

la Dânsul ai venit,

lãsând pornirile desfãtãrilor cele neoprite,

si toatã virtutea,

ca pe una singurã,

cu multã cucernicie ai sãvârsit-o.

Stih: Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale, Andrei,

scapã-ne de patimile cele fãrã de cinste

si te rugãm sã ne arati pãrtasi

acum

împãrãtiei lui Hristos,

pe noi, cei ce Te lãudãm pe Tine,

strãlucite,

cu credintã si cu dragoste.

Slavã…, a Treimii:

Treime,

Fiintã preaînaltã,

Cãreia ne închinãm întru o Unime,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o milostivã,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

nãdejdea

si folosirea celor ce te laudã pe tine,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o stãpânã curatã,

mã primeste pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Si iarãsi irmosul: Ajutor si acoperitor…

Cântarea a 2-a

Irmosul:

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

si voi lãuda pe Hristos,

Care a venit din Fecioarã cu trup.

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã Dumnezeule, miluieste-mã

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

pãmântule, primeste în urechi

glasul celei ce se pocãieste lui Dumnezeu

si-L laudã pe Dânsul.

Ia aminte, Dumnezeule,

Mântuitorul meu,

cu ochiul Tãu cel blând,

si primeste mãrturisirea mea cea cãlduroasã.

Mai mult decât toti oamenii,

eu însumi am gresit Tie;

ci Te milostiveste, Mântuitorule,

ca un Dumnezeu,

spre fãptura Ta.

Viforul rãutãtilor m-a cuprins,

Milostive Doamne;

ci, ca lui Petru,

întinde-mi si mie mâna Ta.

Lacrimile desfrânatei, Îndurate,

si eu le vãrs înaintea Ta;

milostiveste-Te spre mine, Mântuitorule,

cu îndurarea Ta.

Întunecatu-mi-am frumusetea sufletului

cu plãcerile poftelor,

si cu totul,

toatã mintea tãrânã mi-am fãcut.

Ruptu-mi-am acum vesmântul cel dintâi,

pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule,

dintru început;

si pentru aceasta zac acum gol.

Imbrãcatu-m-am acum în hainã ruptã,

pe care mi-a tesut-o mie sarpele

cu sfãtuirea,

si mã rusinez.

Lucrat-au pe spatele meu

toti mai marii rãutãtilor,

lungind asupra mea

fãrãdelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumusetea cea întâi ziditã

si podoaba mea;

si acum zac gol

si mã rusinez.

Cusutu-mi-a haine de piele

pãcatul,

golindu-mã de haina cea dintâi

tesutã de Dumnezeu.

Îmbrãcat sunt cu îmbrãcãminte de rusine,

ca si cu niste frunze de smochin,

spre vãdirea patimilor mele

celor din bunãvointa mea.

Îmbrãcatu-m-am urât

cu hainã împestritatã si sângeratã rusinos,

prin curgerea vietii celei cu patimi

si iubitoare de desfãtãri.

Pãtat-am haina trupului meu,

si cu totul am întinat

podoaba cea dupã chipul si dupã asemãnarea Ta, Mântuitorule.

Cãzut-am întru întristarea patimilor,

si în stricãciunea cea materialnicã;

si pentru aceasta acum

vrãjmasul mã necãjeste.

Viatã iubitoare de cele materiale

si iubitoare de averi,

alegând eu în loc de sãrãcie,

Mântuitorule,

m-am împresurat acum cu sarcinã grea.

Împodobitu-mi-am chipul trupului

cu îmbrãcãmintea de multe feluri

a gândurilor rusinoase

si sunt osândit.

Îgrijitu-m-am cu deadinsul

numai de podoaba mea cea din afarã,

nebãgând seamã de cortul dinlãuntru,

cel dupã chipul lui Dumnezeu.

Fãcându-mi urâtenia

chip patimilor mele,

prin pofte iubitoare de plãceri,

mi-am stricat frumusetea mintii.

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile

frumusetea chipului celui dintâi;

dar ca pe o drahmã, oarecând, cãutându-mã,

asa mã aflã.

Pãcãtuit-am ca si desfrânata si strig Tie:

eu însumi am gresit!

Primeste, Mântuitorule, ca mir

si lacrimile mele.

Alunecat-am în desfrânare ca David

si m-am umplut de noroi;

dar Tu, Mântuitorule, spalã-mã si pe mine

cu lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul;

Mântuitorule, curãteste-mã;

cã nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie,

ca mine.

Nici lacrimi, nici pocãintã nu am,

nici umilintã;

ci Tu însuti acestea, Mântuitorule, dãruieste-mi-le,

ca un Dumnezeu.

Usa Ta sã nu mi-o închizi atunci,

Doamne, Doamne!

Ci s-o deschizi mie,

celui ce mã pocãiesc cãtre Tine.

Iubitorule de oameni,

Cel ce voiesti ca toti sã se mântuiascã,

Tu mã cheamã si mã primeste ca un bun,

pe mine cel ce mã pocãiesc.

Ascultã suspinurile sufletului meu,

si primeste picãturile ochilor mei,

Doamne,

si mã mântuieste.

A Nãscãtoarei:

Preacuratã Fecioarã, Nãscãtoare de Dumnezeu,

ceea ce una esti prealãudatã,

roagã-te îndelung,

ca sã ne mântuim noi.

Alt canon

Irmosul:

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu,

Care am plouat manã,

si apã din piatrã am izvorât de demult, în pustie,

poporului Meu,

cu singurã dreapta si cu tãria Mea.

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu;

ascultã, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigã,

si te depãrteazã de la pãcatul cel dintâi;

si te teme,

ca de un judecãtor si Dumnezeu.

Cui te-ai asemãnat, mult-pãcãtosule suflete?

Numai lui Cain celui dintâi

si lui Lameh aceluia?

Ucigându-ti cu pietre trupul prin fapte rele,

si omorându-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.

Pe toti cei mai înainte de lege întrecându-i,

o suflete,

lui Set nu te-ai asemãnat,

nici lui Enos ai urmat,

nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer,

nici lui Noe;

ci te-ai arãtat sãrac de viata dreptilor.

Tu însuti,

suflete al meu,

ai deschis zãvoarele mâniei Dumnezeului tãu,

si ti-ai înecat trupul,

ca si tot pãmântul,

si faptele si viata;

si ai rãmas afarã de corabia cea mântuitoare.

Bãrbat am ucis spre ranã mie,

si tânãr spre vãtãmare,

Lameh plângând a strigat;

iar tu nu te cutremuri,

o, suflete al meu,

întinându-ti trupul

si mintea pãtându-ti.

O, cum am râvnit lui Lameh,

celui mai înainte ucigas!

Sufletul ca pe un bãrbat,

mintea ca pe un tânãr

si trupul ca pe un frate mi-am ucis,

ca si Cain ucigasul,

cu pornirile cele poftitoare de plãceri.

Turn ti-ai închipuit sã zidesti,

o suflete,

si întãriturã sã faci poftelor tale,

de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale,

si de n-ar fi surpat pânã la pãmânt mestesugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecând foc din cer,

arzând fãrãdelegea cea înfierbântatã a sodomenilor;

iar tu ti-ai aprins focul gheenei

întru care va sã arzi,

o, suflete.

Rãnitu-m-am,

vãtãmatu-m-am,

iatã sãgetile vrãjmasului au pãtruns sufletul meu si trupul.

Iatã, rãnile si bubele si zdruncinãturile strigã,

si vãtãmãturile patimilor mele

cele de voie alese.

Cunosteti si vedeti

cã Eu sunt Dumnezeu

Cel ce ispitesc inimile,

înfrânez cugetele

si vãdesc faptele,

ard pãcatele,

judec pe orfan si pe smerit si pe sãrac.

Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întins-ai mâinile tale

cãtre înduratul Dumnezeu,

Marie,

afundatã întru adâncul rãutãtilor,

si ti-a întins mânã de ajutor cu milostivire,

ca si lui Petru,

cãutând cu adevãrat întoarcerea ta.

Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu toatã osârdia

si cu dragostea ai alergat cãtre Hristos,

urând calea cea dintâi a pãcatului;

si în pustiile cele neumblate hrãnindu-te

si poruncile Lui cele dumnezeiesti

curat sãvârsind.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sã vedem, sã vedem,

o suflete,

iubirea de oameni a lui Dumnezeu si a Stãpânului;

pentru aceasta, mai înainte de sfârsit

sã cãdem înaintea Lui cu lacrimi, strigând:

cu rugãciunile lui Andrei,

Mântuitorule, miluieste-ne pe noi.

Slavã…, a Treimii:

Treime fãrã început, neziditã,

nedespãrtitã Unime,

primeste-mã pe mine cel ce mã pocãiesc,

si mã mântuieste pe mine,

cel ce am gresit;

a Ta zidire sunt,

nu mã trece cu vederea;

ci mã iartã

si mã izbãveste de osânda focului.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Precuratã Stãpânã Nãscãtoare de Dumnezeu

nãdejdea celor ce aleargã la tine,

si limanul celor înviforati,

pe Milostivul si Fãcãtorul si Fiul tãu,

fã-L îndurat si mie

cu rugãciunile tale.

Si iarãsi irmosul: Vedeti, vedeti…

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Pe piatra cea neclintitã

a poruncilor Tale Hristoase,

întãreste inima mea.

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã ,Dumnezeule, miluieste-mã.

Foc de la Domnul plouînd, oarecând,

a ars Domnul de demult

pãmântul sodomenilor.

În munte scapã, suflete,

ca Lot acela,

si apucã si te izbãveste în Sigor.

Fugi de aprindere, o, suflete!

Fugi de arderea Sodomei!

Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca vãpaie!

Mãrturisescu-mã Tie, Mântuitorule:

pãcãtuit-am, pãcãtuit-am Tie, fãrã mãsurã;

dar lasã-mi, iartã-mi, ca un Îndurat.

Pãcãtuit-am Tie,

eu singur pãcãtuit-am mai mult decât toti;

Hristoase Mântitorule, nu mã trece cu vederea.

Tu esti Pãstorul cel Bun;

cautã-mã pe mine mielul,

si rãtãcit fiind, nu mã trece cu vederea.

Tu esti dulcele Iisus,

Tu esti Ziditorul meu;

întru Tine, Mântuitorule, mã voi îndrepta.

A Treimii:

Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi.

O, Treime, Unime Dumnezeule,

mântuieste-ne pe noi de înselãciune

si de ispite si de primejdii!

A Nãscãtoarei:

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucurã-te pântece primitor de Dumnezeu!

Bucurã-te scaunul Domnului!

Bucurã-te Maica vietii noastre.

Alt Canon

Irmosul:

Întãreste,Doamne, pe piatra poruncilor Tale,

inima mea cea clintitã;

cã Însuti esti sfãnt si Domn.

(de douã ori)

Izvor de viatã Te-am cãstigat pe Tine

surpãtorul mortii,

si strig Tie din inima mea mai înainte de sfãrsit:

Gresit-am!

Milostiveste-Te si mã mântuieste.

Pãcãtosilor din vremea lui Noe am urmat,

Mântuitorule,

mostenind osândirea acelora,

întru cufundarea potopului.

Gresit-am, Doamne,

gresit-am Tie!

Milostiveste-Te spre mine.

Cã nu este cineva între oameni,

din cei care au gresit,

pe care sã nu-l fi întrecut eu cu gresealele.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tatã,

urmând, suflete,

n-ai acoperit rusinea aproapelui,

cu fata înapoi întorcându-te.

Binecuvâtarea lui Sem nu ai mostenit,

ticãlosule suflete,

si mostenire desfãtatã n-ai luat,

ca Iafet în pãmântul iertãrii.

Din pãmântul Haran,

adicã din pãcat,

iesi, suflete al meu,

si vino la pãmântul care izvorãste de-a pururea

nestricãciune vie,

pe care Avraam a mostenit-o.

De Avraam ai auzit,

suflete al meu,

care si-a lãsat oarecând pãmântul pãrintilor

si s-a fãcut strãin.

Urmeazã si tu alegerii aceluia.

La stejarul din Mamvri

ospãtând patriarhul pe îngeri,

a luat la bãtrânete

vânatul fãgãduintei.

Întelegând pe Isaac,

ticãlosule suflete al meu,

cã a fost jertfit tainic

jertfã nouã,

cu ardere de tot Domnului,

urmeazã vointei lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael,

cã a fost gonit

ca un fecior din ?? slujnicã;

trezeste-te, vezi, ca nu cumva pãcãtuind,

sã suferi ceva asemenea.

Agarei egiptencei celei de demult

te-ai asemãnat, suflete,

fãcându-te rob de bunãvoia ta,

si nãscând semetia,

ca pe un nou Ismael.

Scara lui Iacov o stii, suflete al meu,

care s-a arãtat de la pãmânt

spre cele ceresti;

pentru ce n-ai avut treaptã tare,

credinta cea dreaptã?

Preotului lui Dumnezeu,

si împãratului celui înstrãinat între oameni

de viata lumii,

urmeazã, adicã, asemãnãrii lui Hristos.

Sã nu te faci stâlp de sare, suflete,

întorcându-te înapoi;

sã te înfricoseze pilda Sodomei;

sus în Sigor mântuieste-te!

De arderea pãcatului

fugi, suflete al meu,

ca si Lot.

Fugi de Sodoma si de Gomora;

fugi de flacãra a toatã pofta

cea nebuneascã.

Miluieste-mã, Doamne,

miluieste-mã strig Tie,

când vei veni cu îngerii Tãi,

sã rãsplãtesti tuturor

dupã vrednicia faptelor.

Rugãciunea celor ce Te laudã pe Tine,

Stãpâne,nu o lepãda;

ci Te milostiveste, Iubitorule de oameni,

si dãruieste iertare celor ce se roagã Tie

cu credintã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuprins sunt de tulburarea valurilor

si de furtuna pãcatelor.

Dar tu, maicã, mântuieste-mã ?? acum si mã scoate

la limanul dumnezeiestii pocãinte.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugãciune cu osârdie aducând si acum, cuvioasã,

cãtre preamilostiva Nãscãtoare de Dumnezeu;

cu rugãciunile tale

deschide-mi dumnezeiestile intrãri.

Cuvioase Pãrinte Andreie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale dãruieste-mi si mie iertare datoriilor,

o Andreie, arhiereule al Cretei;

cã tu esti învãtãtor preaales al pocãintei.

Slavã…, a Treimii

Treime neamestecatã,neziditã,

Fiule fãrã început,

Care esti lãudatã în Treimea Fetelor,

mântuieste-ne pe noi,

care ne închinãm stãpânirii Tale cu credintã.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Pe Fiul cel fãrã de ani din Tatãl,

sub ani L-ai nãscut,

nestiind de bãrbat,

Nãscãtoare de Dumnezeu.

Minune strãinã!

Cã alãptând,ai rãmas fecioarã.

Si iar irmosul:Întãreste, Doamne…

Apoi Sedealna, alcãtuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Înviat-ai din morti…

Luminãtori de Dumnezeu luminati,

cei ce însivã ati fost vãzãtori ai Mântuitorului,

luminati-ne pe noi cei ce suntemîn întunericul vietii,

ca sã umblãm acum, ca în zi, cu bunã cuviintã,

întru lumina postului,

alungând patimile cele de noapte,

si sã vedem si noi luminatele Patimi ale lui Hristos,

bucurându-ne.

Slavã…, altã Sedealnã, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu tainã…

Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi,

aduceti acum rugãciune lui Hristos,

ca sã trecem toti curgerea postului,

sãvârsind rugãciuni cu umilintã,

si sãvârsind virtuti cu osârdie;

ca în acest chip

sã ajungem sã vedem Învierea cea slãvitã

a lui Hristos Dumnezeu,

slavã si laudã aducând.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Acelasi glas si podobie:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

roagã-te împreunã cu Apostolii,

Fiului si Cuvântului lui Dumnezeu,Cel necuprins,

Care S-a nãscut în chip de negrãit din tine

mai presus de gând,

sã dãruiascã lumii pace curatã

si sã ne dea nouã iertare pãcatelor

mai înainte de sfârsit,

si sã învredniceascã pe robii tãi împãrãtiei ceresti,

pentru bunãtatea Sa cea preamultã.

Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul Tãu

si m-am temut,

înteles-am lucrurile Tale

si am slãvit puterea Ta, Stãpâne.

(de douã ori)

Apostolii lui Hristos cei luminati,

care au vietuit cu înfrânare,

usureazã nouã vremea postului,

cu dumnezeiestile lor mijlociri.

Organul cel cu douãsprezece coarde,

ceata cea dumnezeiascã a ucenicilor,

a cântat cântarea de mântuire,

tulburând cântãrile cele viclene.

Cu ploile duhului

ati adãpat toatã lumea,

alungând, preafericitilor,

seceta multimii zeilor.

A Nãscãtoarei:

Mântuieste-mã pe mine,

cel care mã smeresc,

care am vietuit cu semetie,

tu, care ai nãscut pe Cel ce a înãltat firea cea smeritã,

Preacuratã.

Altã Tricântare, acelasi glas:

Irmos: Auzit-am Doamne…

Preacinstitã ceatã a apostolilor,

îndeamnã-te a ruga pe Ziditorul tuturor

ca sã ne miluiascã pe noi,

care te lãudãm pe tine.

Fiind ca niste lucrãtori ai lui Hristos, Apostoli,

si lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt,

toatã lumea

I-ati adus totdeauna roade.

Vie v-ati fãcut lui Hristos,

Celui cu adevãrat iubit;

cã ati izvorât în lume

vinul Duhului, Apostoli.

A Treimii:

Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, slavã Tie.

Sfântã Treime asemãnãtoare,

care esti mai presus stãpânitoare,

Cea preaputernicã,

Pãrinte, Cuvântule si Duhule Sfinte,

Dumnezeule, luminã si viatã,

pãzeste turma Ta.

A Nãscãtoarei:

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucurã-te scaun în chipul focului.

Bucurã-te sfesnic purtãtor de fãclie.

Bucurã-te muntele sfintirii,

chivotul vietii,

cortul Sfintei Sfintelor.

Alt canon

Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne,

si s-a temut:

cã aveai sã te nasti din Fecioarã,

si oamenilor sã Te arãti,

si a grãit:

auzit-am auzul Tãu

si m-am temut;

slavã puterii Tale, Doamne.

(de douã ori)

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea,

zidirea Ta nu o pãrãsi,

Drepte Judecãtorule;

cã de am si pãcãtuit eu însumi ca un om,

si mai mult decât tot omul,

Iubitorule de oameni,

dar ai putere ca un Domn al tuturor

a ierta pãcatele.

Se apropie, suflete, sfârsitul, se apropie

si nu te îngrijesti, nu te pregãtesti;

vremea se scurteazã, scoalã-te;

aproape lângã usi este Judecãtorul:

ca un vis, ca o floare trece vremea vietii.

Pentru ce în desert ne tulburãm?

Desteaptã-te, o, sufletul meu!

Ia seama faptelor tale pe care le-ai fãcut,

si adu-le la vedere;

varsã picãturi de lacrimi;

spune cu îndrãznealã faptele tale,

si cugetele tale lui Hristos

si te îndrepteazã.

N-a fost în viatã pãcat,

nici faptã, nici rãutate,

pe care sã nu le fi sãvârsit eu, Mântuitorule,

cu mintea si cu cuvântul,

cu vointa si cu gândul si cu stiinta,

si cu fapta pãcãtuind,

ca altul nimeni nici odinioarã.

Din aceasta m-am judecat,

din aceasta m-am osândit,

eu, ticãlosul,

adicã din cugetul meu,

decât care nimic nu este în lume mai puternic;

Judecãtorule, Mântuitorul meu si cunoscãtorule,

crutã-mã, izbãveste-mã

si mã mântuieste pe mine, robul Tãu.

Scara pe care a vãzut-o de demult

marele între patriarhi,

suflete al meu,

este arãtarea suirii celei de lucrare

si a înãltãrii gândului;

deci, de voiesti sã vietuiesti cu lucrarea

si cu cunostinta si cu înãltarea gândului,

înnoieste-te.

Arsita zilei a rãbdat patriarhul pentru lipsã

si frigul noptii a suferit,

în toate zilele fãcând câstig;

pãstorind, trudindu-se si slujind,

ca sã-si ia amândouã femeile.

Prin douã femei întelege:

fapta si cunostinta întru înaltã gândire;

prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu multi copii.

Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare.

Cã fãrã de osteneli nici fapta, nici gândirea

nu se va sãvârsi, suflete.

Privegheazã, o, suflete al meu,

si te fã deosebit, ca cel mare între patriarhi;

ca sã dobândesti fapta cu gândirea cea înaltã;

ca sã te faci minte vãzãtoare de Dumnezeu,

sã ajungi în norul cel neapus cu gândirea,

si sã te faci negutãtor de lucruri mari.

Pe cei doisprezece patriarhi nãscându-i

cel mare între patriarhi,

ti-a fãcut tie tainic, suflete al meu,

scarã spre suirea cea de faptã,

pe fii sãi, ca pe niste temeiuri si trepte,

ca niste suisuri preaîntelepte asezându-i.

Lui Esau cel urât asemãnându-te, suflete,

ai dat amãgitorului tãu întâia nastere,

a frumusetii celei dintâi;

si de la binecuvântarea pãrinteascã ai cãzut,

si îndoit te-ai amãgit, ticãlosule,

cu fapta si cu gândirea;

pentru aceasta acum pocãieste-te.

Edom s-a chemat Esau,

pentru marea înversunare a amestecãrii cu femei.

Cãci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se

si cu plãcerile întinându-se,

Edom s-a numit, care înseamnã:

înfierbântarea sufletului celui iubitor de pãcate.

De Iov cel de pe gunoi auzind,

o, suflete al meu, cã s-a îndreptãtit,

n-ai râvnit bãrbãtiei aceluia,

n-ai avut tãria gândului lui,

întru toate care le-ai cunoscut,

în cele ce ai stiut si în cele ce te-ai ispitit;

si te-ai arãtat nerãbdãtor.

Cel ce era mai înainte pe scaun,

acum se vede gol în gunoi, cu rãni;

cel cu multi fii si mãrit,

de nãprasnã fãrã de fii si de casã lipsit;

cã socotea gunoiul palat

si rãnile mãrgãritar.

Dupã vrednicia împãrãteascã

fiind îmbrãcat cu diademã si cu porfirã,

omul cel cu multã avere,

si dreptul cel îndestulat de bogãtie si de animale,

degrab sãrãcind, de avere si de stare

si de împãrãtie s-a lipsit.

De a fost acela drept si fãrã prihanã

mai mult decât toti,

si n-a scãpat de cursele si viclesugurile înselãtorului,

dar tu fiind iubitor de pãcate,

ticãloase suflete,

ce vei face de se va întâmpla sã vinã asupra ta

ceva din cele negândite?

Trupul mi-am spurcat,

duhul mi-am întinat,

peste tot m-am rãnit;

dar ca un doctor, Hristoase,

amândouã prin pocãintã mi le tãmãduieste.

Spalã-le, curãteste-le, Mântuitorul meu,

aratã-le mai curate decât zãpada.

Trupul tãu si sângele

pentru toti Ti-ai pus, Cuvinte,

rãstignindu-Te;

trupul, adicã, ca sã mã înnoiesti,

iar sângele ca sã mã speli.

Duhul Ti-ai dat

ca sã mã aduci, Hristoase,

Pãrintelui Tãu.

Sãvârsit-ai mântuirea

în mijlocul pãmântului, Fãcãtorule,

ca sã ne mântuim;

de bunãvoie pe cruce ai fost rãstignit

si Edenul cel ce se încuiase

s-a deschis;

cele de sus si cele de jos,

fãptura si toate neamurile mântuindu-se,

se închinã Tie.

Fie mie scãldãtoare

sângele cel din coasta Ta,

totodatã si bãuturã

si apa iertãrii ce a izvorât,

ca sã mã curãtesc cu amândouã,

ungându-mã si bând,

si ca o ungere si bãuturã, Cuvinte,

cuvintele Tale cele de viatã.

Gol sunt, spre a intra în cãmara mirelui,

gol sunt si spre a merge la nuntã si la cinã;

candela mi s-a stins, fiind fãrã untdelemn,

cãmara mi s-a închis dormind eu.

Cina s-a mâncat;

iar eu fiind legat de mâini si de picioare,

am fost lepãdat afarã.

Biserica a câstigat pahar coasta Ta cea purtãtoare de viatã,

din care a izvorât nouã îndoit

izvorul iertãrii si al cunostiintei:

spre închipuirea celei vechi si a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.

Timpul vietii mele este scurt,

si plin de dureri si de viclesug,

dar întru pocãintã primeste-mã

si întru cunostintã mã chiamã,

ca sã nu mã fac cîstig de mâncare celui strãin;

Mântuitorule, Tu însuti mã miluieste.

Falnic sunt acum si semet, cu inima

în desert si în zadar.

Sã nu mã osândesti împreunã cu fariseul;

ci mai ales dã-mi smerenia vamesului,

Unule Îndurate, drepte Judecãtorule,

si cu acesta împreunã mã numãrã.

Stiu, Îndurate, cã am gresit,

de am ocãrât vasul trupului meu;

ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã cheamã,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.

Însumi idol m-am fãcut,

vãtãmându-mi cu poftele sufletul meu.

Ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã chiamã,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci Tu însiti, Mântuitorule, mã miluieste.

N-am auzit glasul Tãu,

n-am ascultat Scriptura Ta, Dãtãtorule de lege.

Ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã cheama,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci Tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecând viatã fãrã de trup, cuvioasã,

fiind cu trup,

ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevãrat,

ca sã folosesti celor ce te cinstec cu credintã.

Pentru aceasta ne rugãm tie,

izbãveste-ne pe noi cu rugãciunile tale

de toate încercãrile.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru adânc de necuviinte mari pogorându-te,

nu te-ai oprit acolo,

ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lãmurit

la virtutea cea desãvârsitã prin faptã,

minunând, Cuvioasã Maicã Marie, firea îngereascã.

Cuvioase pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei, lauda pãrintilor,

nu uita rugând cu rugãciunile tale,

de fatã fiind tu,

pe Treimea cea înalt dumnezeiascã,

ca sã ne izbãvim de osândã,

cei ce te chemãm pe tine,

dumnezeiescul ocrotitor si podoaba Cretei.

Slavã…, a Treimii:

Nedespãrtitã în fiintã,

neamestecatã în Fete,

Dumenezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire,

una în Treime

ca pe Ceea ce esti întocmai cu împãrãtia si întocmai cu tronul;

si strig Tie cântarea cea mare,

ce se cântã întreit întru cele de sus.

Si acum…, a Nãcãtoarei:

Si ai nãscut si esti fecioarã,

si ai rãmas întru amândouã cu firea

Fecioarã.

Cel ce S-a nãscut înnoieste legile firii,

si pântecele a nãscut nesimtind dureri.

Unde Dumnezeu voieste,

se biruieste rânduiala firii;

cã face câte voieste

Si iarãsi irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta…

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Dis-de-dimineatã,

Iubitorule de oameni, mã rog lumineazã-mã

si mã îndrepteazã la poruncile Tale,

si mã învatã, Mântuitorule,

sã fac voia Ta.

(de douã ori)

În noapte viata mea mi-am petrecut pururea;

cã întuneric s-a fãcut mie si negurã adâncã

noaptea pãcatului;

ci ca pe un fiu al zilei

aratã-mã pe mine, Mântuitorule.

Lui Ruben asemãnându-mã eu, ticãlosul,

fãcut-am sfat necuvios

si cãlcãtor de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt,

întinându-mi patul,

precum acela pe al tatãlui sãu.

Mãrturisescu-mã Tie, Hristoase Împãrate;

pãcãtuit-am,

pãcãtuit-am ca mai înainte fratii lui Iosif,

vânzând rodul curãtiei si al întelepciunii.

De cei de un sânge a fost dat,

a fost vândut în robie dulcele suflet,

cel drept,

spre închipuire a Domnului;

iar tu, suflete,

cu totul te-ai vândut rãutãtilor tale.

Lui Iosif cel drept si mintii lui celei curate,

urmeazã ticãlosule si neiscusitule suflete,

si nu te desfrâna cu pornirile cele nebunesti,

fãcând fãrãdelege pururea.

De s-a si sãlãsluit în groapã oarecând Iosif,

Stãpâne Doamne,

dar spre închipuirea îngropãrii

si al scuipãrii Tale a fost aceasta;

iar eu ce-Ti voi aduce Tie întru acest chip vreodatã?

Auzit-ai de cosul lui Moise, suflete,

cel purtat de apele si de valurile râului,

cã a fost pãzit de demult ca într-o cãmarã,

scãpând de fapta cea amarã a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticãlosule suflete,

de moasele ce ucideau oarecând partea bãrbãteascã,

cea nevârstnicã,

suge acum întelepciunea ca marele Moise.

Nu ti-ai omorât mintea lovind-o,

precum marele Moise pe egipteanul,

ticãlosule suflete;

si cum te vei sãlãslui, spune-mi,

în pustietatea patimilor prin pocãintã?

În pustietãti a locuit marele Moise.

Vino dar, suflete, de urmeazã vietii lui,

ca sã te învrednicesti a vedea si arãtarea lui Dumnezeu

cea din rug.

Toiagul lui Moise te închipuieste, suflete,

care a lovit marea si a închegat adâncul,

cu însemnarea dumnezeiestii Cruci;

prin care vei putea si tu sã sãvârsesti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu

foc fãrã prihanã, fãrã viclesug;

iar Ofni si Fineas,

ca si tine suflete,

au adus lui Dumnezeu

viatã strãinã si întinatã.

Greu la minte m-am fãcut, Stãpâne,

ca si Faraon cel cumplit;

Ianis si Iamvri la suflet si la trup,

cufundat cu gândul!

Ci ajutã-mi mie, Mântuitorule.

Cu lut mi am amestecat gândul, eu ticãlosul.

Spalã-mã, Stãpâne, în baia lacrimilor mele,

mã rog Tie,

albã ca zãpada fãcând hainatrupului meu.

De voi cerceta faptele mele,

Mântuitorule,

mã vãd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu pãcatele;

cã întru cunostintã gândind am gresit,

iar nu întru necunostintã.

Crutã,

crutã, Doamne, zidirea Ta.

Pãcãtuit-am,

iartã-mã,Cel ce esti însuti din fire curat,

cãciafarã de Tine nimeni altul nu este fãrã patã.

Pentru mine ai luat chipul meu,

Dumnezeu fiind;

arãtat-ai minuni vindecând pe cei leprosi

si întãrind pe cei slãbãnogi;

ai oprit curgerea de sãnge,Mântuitorule,

celei ce s-a atins de poalele Tale.

Celei ce avea curgere de sânge urmeazã,

ticãlosule suflete,

nãzuieste,

tine-te de poalele lui Hristos,

ca sã te izbãvesti de bãtãi

si sã auzi de la Dânsul:

credinta ta te-a mântuit!

Celei gârbovite urmeazã,

o suflete!

Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus,

ca sã te îndreptezi,

sã umbli drept în cãile Domnului.

Desi esti fântânã adâncã,Stãpâne,

izvorãste-mi ape din preacuratele Tale vine.

Ca bând, ca si Samarineanca,

sã nu mai însetez.

Cã izvoare de viatã izvorãsti.

Siloam sã-mi fie mie lacrimile mele,

Stãpâne Doamne,

ca sã-mi spãl si eu luminile sufletului

si sã Te vãd cu gândul pe Tine,

Lumina cea mai înainte de veci.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neasemãnatã dragoste,preafericitã,

dorind sã te închini lemnului Crucii,

te-ai învrednicit de dorire;

învredniceste-mã si dar pe mine,

sã dobândesc slava cea de sus.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Repejunea Iordanului trecând-o,

ai aflat odihnã,

fugind de plãcerea trupeascã cea cu durere;

din care si pe noi, cuvioasã,

scoate-ne cu rugãciunile tale.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un pãstor preaales,

întelepte Andrei,

pe tine cel preacinstit,

cu dragoste multã si cu fricã te rog,

ca sã dobândesc mântuire si viatã vesnicã,

prin rugãciunile tale.

Slavã…, a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cântãm,

pe unul Dumnezeu;

Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Pãrinte si Fiule si Duhule,

Fiintã singurã prin Sine,

Unime cãreia pururea ne închinãm.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Din tine S-a îmbrãcat întru a mea frãmântãturã Dumnezeu,

Cel ce a zidit veacurile,

Maicã Fecioarã,

ceea ce esti nestricatã si nu stii de bãrbat,

si a unit Lui firea omeneascã.

Si iarãsi irmosul: Dis-de-dimineatã…

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Strigat-am cu toatã inima mea

cãtre înduratul Dumnezeu

si m-a auzit din iadul cel mai de jos;

si a scos din stricãciune viata mea.

(de douã ori)

Lacrimi din ochii mei,

Mântuitorule,

si suspinuri din adânc curat aduc Tie,

strigând inima mea:

Dumnezeule,pãcãtuit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine.

Înstrãinatu-te-ai, suflete, de Domnul tãu,

ca Datansi ca Aviron;

dar din toatã inima strigã: Iartã-mã!

Ca sã nu te împresoare pe tine prãpastia pãmântului.

Ca o junice sãlbãticitã,

asemãnatu-te-ai, suflete, lui Efrem;

ca o cãprioarã, pãzeste-ti viata de curse,

înãltându-ti mintea cu aripi,

cu fapta si cu gândirea.

Mâna lui Moise ne va face sã credem, suflete,

cum cã Dumnezeu poate sã albeascã si sã curete viata cea leproasã; !!!!!

nu te deznãdãjdui dar,

mãcar cã esti lepros.

Valurile pãcatelor mele, Mântuitorule,

ca în Marea Rosie întorcându-se,

m-au acoperit degrab,

ca oarecând pe egipteni si pe conducãtorii lor.

Voie slobodã fãrã recunostintã ai avut, suflete,

casi Israel mai înainte;

cã mai mult decât dumnezeiasca manã,

ai ales neîntelepteste

lãcomia patimilor cea iubitoare de plãceri.

Cãrnurile cele de porc

si cãldãrile si bucatele cele egiptenesti,

mai vârtos decât cele ceresti ai voit, suflete al meu;

ca si de demult nemultumitorul popor în pustie.

Puturile hananeiestilor gânduri

mai mult le-ai cinstit, suflete,

decât vâna pietrei,

din care izvorul întelepciunii

varsã izvorul teologiei.

Când a lovit Moise, sluga Ta,

piatra cu toiagul,

cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta

cea de viatã fãcãtoare;

din care toti bãuturã de viatã scoatem,

Mântuitorule.

Cerceteazã, suflete,

si iscodeste ca Isus, fiul lui Navi,

ce fel este pãmântul fãgãduintei,

si locuieste în el cu bunã legiuire.

Ridicã-te si împotriveste-te patimilor trupesti,

ca Isus asupra lui Amalec;

biruind pururea gândurile cele înselãtoare,

ca si pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgãtoare a vremii,

ca mai înainte chivotul,

si te fã mostenitor pãmântului aceluia al fãgãduintei,

suflete, Dumnezeu porunceste.

Precum ai scãpat pe Petru,

cel ce a strigat: scapã-mã,

asa apucând înainte, Mântuitorule,

scapã-mã si pe mine de fiarã,

întinzându-Ti mâna Ta,

si mã scoate din adâncul pãcatului.

Pe Tine Te stiu liman linistit,

Stãpâne, Stãpâne Hristoase!

Ci apucând înainte, izbãveste-mã

din adâncurile pãcatului cele neumblate,

si din deznãdãjduire.

Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împãrãteascã,

pe care ai pierdut-o de demult;

dar aprinzând fãclie

pe Mergãtorul înaintea Ta, Cuvinte,

cautã si aflã chipul Tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca sã stingi vãpaia patimilor,

ai izvorât pururea pâraie de lacrimi,

Marie, arzându-ti sufletu.

Al cãror har dã-mi-l si mie, robului tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepãtimire cereascã ai dobândit,

prin vietuirea cea preaînaltã de pe pãmânt, maicã;

pentru aceasta roagã-te,

sã mântuiascã din patimi, cu rugãciunile tale,

pe cei ce te laudã pe tine.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscându-te pãstor si arhiereu al Cretei,

si rugãtor pentru lume pe tine, Andrei,

alerg si strig tie:

scoate-mã, pãrinte,

din adâncul pãcatului.

Slavã…, a Treimii:

Treime sunt neamestecatã, nedespãrtitã;

despãrtitã dupa Fete,

si Unime sunt din Fire unitã:

Tatãl si Fiul si dumnezeiescul Duh.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Pântecele tãu ne-a nãscut nouã pe Dumnezeu,

cu chipul ca si noi;

deci ca pe un Ziditor al tuturor,

roagã-L, Nãscãtoare de Dumnezeu,

ca prin rugãciunile tale sã ne îndreptãtim.

Si iarãsi irmosul: Strigat-am cu toatã inima mea…

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoalã!

Pentru ce dormi?

Sfârsitul se apropie si vei sã te tulburi. ***

Desteaptã-te dar,

ca sã se milostiveascã spre tine, Hristos Dumnezeu,

Cel ce este pretutindeni

si toate le plineste.

ICOS:

Cãmara cea de vindecare a lui Hristos

vãzând-o deschisã,

privind si sãnãtatea

care izvorãste din aceasta lui Adam,

a pãtimit si s-a rãnit diavolul,

si ca în primejdie s-a tânguit

si a strigat cãtre prietenii sãi:

Ce voi face Fiului Mariei?

mã ucide Vitleemiteanul,

Cel ce este pretutindeni

si pe toate le plineste.

SINAXAR…

Fericirile, glasul al 6-lea.

Stih: Întru împãrãtia Ta, când vei veni, pomeneste-ne pe noi, Doamne.

Pe tâlharul l-ai fãcut, Hristoase,

locuitor raiului;

pe cel ce a strigat pe Cruce cãtre Tine:

pomeneste-mã!

Învredniceste-mã si pe mine, nevrednicul,

de pocãinta acestuia.

Stih: Fericiti cei sãraci cu duhul cã acelora este împãrãtia cerurilor.

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe,

cã a ajuns la arãtare dumnezeiascã,

si a luat atuncea rodul fãgãduintei

din cea stearpã;

sã urmãm dreptei credinte a acestuia.

Stih: Fericiti cei ce plâng cã aceia se vor mângâia.

Râvnind lenevirii lui Samson, suflete,

ti-ai tuns tãria lucrurilor tale,

dându-ti celor de alt neam

viata întreagã si fericitã,

pentru iubirea plãcerii.

Stih: Fericiti cei blânzi cã aceia vor mosteni pãmântul.

Cel ce a biruit mai înainte

cu falca mãgarului pe cei de alt neam,

acum se aflã prãdat de desfrâu;

ci fugi, suflete al meu, de asemãnare,

de fapta si de slãbirea lui.

Stih: Fericiti cei ce flãmânzesc si însetoseazã de dreptate, cã aceia se vor sãtura.

Barac si Ieftae, cãpetenii de oaste,

s-au ales judecãtorii lui Israel,

cu care împreunã si Debora

cea cu minte bãrbãteascã.

Deci îmbãrbãtându-te, suflete,

cu vitejiile acelora, întãreste-te.

Stih: Fericiti cei milostivi cã aceia se vor milui.

Pe Iaila cea viteazã ai cunoscut-o, suflete al meu,

care a tras în teapã pe Sisera mai înainte,

si a fãcut mântuire;

auzi stâlpul, pe care tie

Crucea se însemneazã.

Stih: Fericiti cei curati cu inima cã aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Jertfeste, suflete, jertfã de laudã,

adu fapta bunã

ca pe o fiicã mai curatã decât a lui Ieftae;

si junghie ca pe o jertfã Domnului tãu

patimile cele trupesti.

Stih: Fericiti fãcãtorii de pace cã aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Intelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeste rouã din cer

si te pleacã, precum câinele, de bea apa,

care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

Stih: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate cã acelora este împãrãtia cerurilor.

Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu,

pentru lipsa mintii,

suferind a lucra întru tine patimile,

ca si acela pe feciorii cei fãrã de lege.

Stih: Fericiti veti fi când vã vor ocãrâ pe voi si vã vor prigoni si vor zice tot cuvântul rãu împotriva voastrã mintind, pentru Mine.

Între judecãtori, levitul

cu socotealã si-a împãrtit femeia

la cele douãsprezece neamuri, suflete al meu,

ca sã vãdeascã întinãciunea cea fãrã de lege

a neamului lui Veniamin.

Stih: Bucurati-vã si vã veseliti cã plata voastrã multã este în ceruri.

Iubitoarea de întelepciune Ana, rugându-se,

numai buzele si-a miscat spre laudã,

iar glasul ei nu se auzea;

si de aceea, desi era sterpã,

a nãscut fiu vrednic de rugãciunea ei.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Înumãratu-s-a între judecãtori

feciorul Anei, marele Samuel,

pe care Armatem l-a crescut In casa Domnului.

Aceluia râvneste, suflete al meu,

si judecã lucrurile tale

mai înainte decât pe ale altora.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Stãpâne, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Ales fiind David rege,

ca un rege s-a uns din corn

cu dumnezeiescul mir.

Deci si tu suflete al meu,

de poftesti împãrãtia cea de sus,

în loc de mir, unge-te cu lacrimi.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Miluieste zidirea Ta, Milostive;

milostiveste-Te spre fãptura mâinilor Tale,

si iartã tuturor pãcãtosilor

si mie, celui ce am cãlcat poruncile Tale

mai mult decât toti.

Slavã…, a Treimii:

Si nasterii celei fãrã de început

si purcederii mã închin:

Tatãlui, Cel ce a nãscut,

slãvesc pe Fiul Cel nãscut,

laud pe Duhul Sfânt, Cel ce strãluceste

împreunã cu Tatãl si cu Fiul.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Nasterii Tale celei mai presus de fire ne închinãm,

nedespãrtind slava cea dupã fire

a Pruncului tãu, Nãscãtoare de Dumnezeu;

cã Cel ce este unul dupã fatã,

se mãrturiseste îndoit dupã fire.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Pãcãtuit-am, fãrãdelege si nedreptate

sãvârsit-am înaintea Ta;

nici am pãzit, nici am fãcut

precum ne-ai poruncit nouã;

dar nu ne pãrãsi pe noi pânã în sfârsit,

Dumnezeul pãrintilor.

(de douã ori)

Pãcãtuit-am, gresit-am

si am cãlcat porunca Ta;

cã întru pãcate am fost zãmislit,

si am adãugat rãnilor mele ranã.

Ci Tu mã miluieste, ca un îndurat,

Dumnezeul pãrintilor.

Cele ascunse ale inimii mele,

le-am mãrturisit Tie, Judecãtorul meu.

Vezi smerenia mea,

vezi si necazul meu,

si ia aminte acum la judecata mea;

si Tu mã miluieste, ca un îndurat,

Dumnezeul pãrintilor.

Saul oarecând, dacã a pierdut asinele tatãlui sãu,

suflete, degrab a aflat în schimb împãrãtia;

dar pãzeste-te sã nu gresesti alegând mai degrabã poftele tale cele dobitocesti,

decât împãrãtia lui Hristos.

David, dumnezeiescul pãrinte,

de a si gresit oarecând îndoit, suflete al meu,

cu sãgeata desfrâului sãgetându-se,

si cu sulita robindu-se pentru pedeapsa uciderii;

dar tu cu mai grele lucruri bolesti,

din pornirile cele de voia ta.

Împreunat-a David oarecând

nelegiuirea cu nelegiuire,

cã a amestecat desfrâul cu uciderea;

dar îndatã îndoitã pocãintã a arãtat.

Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai fãcut,

necãindu-te cãtre Dumnezeu.

David oarecând a însemnat cântarea,

scriind-o ca într-o icoanã,

prin care îsi mustrã fapta ce a lucrat,

strigând: Miluieste-mã!

Cã Tie unuia am gresit, Dumnezeul tuturor;

Însuti mã curãteste.

Purtat fiind chivotul în car,

când s-au întors junicile,

numai cât s-a atins Zan acela de el,

a fost certat de mânia lui Dumnezeu.

Deci de îndrãzneala aceluia fugind, suflete,

cinsteste bine cele dumnezeiesti.

Auzit-ai de Abesalom

cum s-a sculat împotriva firii.

Cunoscut-ai faptele lui cele întinate,

cu care a batjocorit patul lui David, tatãlui sãu;

dar si tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi

si iubitoare de plãceri.

Supus-ai trupului tãu

vrednicia ta cea nerobitã,

si ca alt Ahitofel aflând pe vrãjmasul, suflete,

te-ai plecat dupã sfaturile lui;

dar le-a risipit pe acestea Însusi Hristos,

ca tu sã te mântuiesti cu adevãrat.

Solomon cel minunat,

cel plin de harul întelepciunii,

acesta fãcând viclesug

înaintea lui Dumnezeu oarecând,

s-a depãrtat de El;

cãruia si tu ti-ai asemãnat

blestemata ta viatã, suflete.

De plãcerile patimilor sale fiind silit,

s-a întinat, vai mie! iubitorul întelepciunii,

iubitor de femei desfrânate fãcându-se

si înstrãinat de la Dumnezeu;

cãruia tu, o, suflete, ai urmat cu gândul,

prin dezmierdãri rusinoase.

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatãlui sãu,

ai râvnit, suflete,

împreunã si lui Ieroboam, slugii celei prea rele,

care s-a viclenit oarecând;

dar fugi de asemãnarea lor,

si strigã lui Dumnezeu:

pãcãtuit-am, miluieste-mã!

Necurãtirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu!

Vai mie!

Te-ai fãcut locas întinãciunilor trupesti

si vas urât al patimilor.

Dar din adâncul tãu suspinã

si spune lui Dumnezeu pãcatele tale.

A ars oarecând Ilie pe cei de douã ori câte cincizeci,

când a junghiat si pe proorocii cei de rusine ai Izabelei,

spre mustrarea lui Ahav.

Dar fugi, suflete, de asemãnarea acestor doi

si te întãreste.

Încuiatu-s-a tie cerul, suflete,

si foamete de la Dumnezeu te-a cuprins

de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul

ca si Ahav oarecând.

Ci sareptencei asemãnându-te,

hrãneste sufletul proorocului.

Pãcatele lui Manase ti-ai îngrãmãdit cu vointa, suflete,

punând ca niste lucruri de scârbã patimile

si înmultind cele dezgustãtoare;

dar pocãintei lui râvnind cu cãldurã,

câstigã-ti umilintã.

Cad înaintea Ta si aduc Tie,

ca niste lacrimi,

cuvintele mele;

pãcãtuit-am, cum a gresit pãcãtoasa,

si am fãcut fãrãdelege ca nimeni altul pe pãmânt.

Dar fie-Ti milã Stãpâne, de fãptura Ta

si iarãsi mã cheamã.

Folosit-am rãu chipul Tãu,

si am stricat porunca Ta;

toatã frumusetea mi s-a întunecat,

si cu patimile mi s-a stins fãclia, Mântuitorule.

Dar milostivindu-Te, dã-mi bucurie,

precum cântã David.

Întoarce-te, cãieste-te, descoperã cele ascunse;

grãieste lui Dumnezeu Cel ce stie toate.

Tu singur stii Mântuitorule,

cele ascunse ale mele;

ci Însuti Tu mã miluieste,

precum cântã David,

dupã mare mila Ta.

Stinsu-s-au zilele mele,

ca visul celui ce se desteaptã.

Pentru aceasta ca Iezechia lãcrimez pe patul meu,

ca sã mi se adauge ani de viatã.

Dar care Isaia va sã stea pentru tine, suflete?

Fãrã numai Dumnezeul tuturor.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strigând cãtre Preacurata lui Dumnezeu mai înainte,

ai gonit turbarea poftelor celor cu silã supãrãtoare,

si ai rusinat pe vrãjmasul,

cel ce te-a fãcut sã cazi în cursã.

Ci dã-mi acum ajutor în necazuri si mie, robului tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos pe Care L-ai iubit,

de Care ai dorit,

pe urma Cãruia ai mers,

Acesta a aflat pocãinta si ti-a dãruit-o,

ca singur Dumnezeu milostiv;

pe Care roagã-L neîncetat,

sã ne izbãveascã pe noi de patimi si de primejdii.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe piatra credintei întãreste-mã,

cu rugãciunile tale, pãrinte,

îngrãdindu-mã cu frica cea dumnezeiascã,

si mã rog dãruieste-mi mie acum pocãintã, Andreie;

si mã izbãveste de cursa vrãjmasilor

care mã cautã pe mine.

Slavã…, a Treimii:

Treime neamestecatã, nedespãrtitã,

de o fiintã si fire una;

lumini si luminã,

si trei sfinte, si unul sfânt,

este lãudatã Treimea, Dumnezeu.

Laudã si preaslãveste, suflete,

viatã si vieti,

pe Dumnezeul tuturor.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Lãudãmu-te, bine te cuvântãm, închinãmu-ne tie,

Nãscãtoare de Dumnezeu,

cã ai nãscut pe Unul din Treimea cea nedespãrtitã,

pe Unul Fiu si Dumnezeu;

si tu însãti ne-ai deschis nouã celor de pe pãmânt

cele ceresti.

Si iarãsi irmosul: Gresit-am, fãrãdelege am fãcut…

Cântarea a 8-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Pe Împãratul slavei, Cel fãrã de început,

de Care se înfricoseazã puterile ceresti,

si se cutremurã cetele îngerilor,

preoti lãudati-L,

popoare preaînãltati-L întru toti vecii.

Ca niste cãrbuni ai focului celui fãrã materie,

ardeti patimile mele cele împãdurite,

aprinzând întru mine acum

dorul dragostei celei dumnezeiesti, Apostolilor.

Sã cinstim trâmbitele cele cu glasuri bune

ale Cuvântului,

prin care au cãzut zidurile cele neîntãrite

ale vrãjmasului,

si s-au întãrit zidurile cunostintei de Dumnezeu.

Sfãrâmati chipurile patimilor sufletului meu,

cei ce ati sfãrâmat capistile si idolii vrãjmasului,

Apostoli ai Domnului,

cei ce sunteti biserici sfintite.

A Nãscãtoarei:

Încãput-ai pe Cel neîncãput din fire;

purtat-ai pe Cel ce poartã toate;

alãptat-ai, curatã, pe Cel ce hrãneste fãptura,

pe Hristos dãtãtorul de viatã.

Altã Tricântare

Irmos acelasi:

Cu mestesugirea cea înaltã a Duhului,

ati zidit toatã Biserica, Apostoli ai lui Hristos;

în aceasta binecuvântati pe Hristos în veci.

Trâmbitând cu tâmbita dogmelor,

au surpat Apostolii toatã înselãciunea idoleascã,

preaînãltând pe Hristos întru toti vecii.

Apostoli ce sunteti bunã adunare,

pãzitori ai lumii, cetãteni ceresti,

izbãviti-ne din primejdii pe noi,

care vã lãudãm pururea.

A Treimii:

Dumnezeiascã stãpânie

cea întreit însoritã si prealuminatã,

fire de o slavã si de un tron,

Pãrinte atoatefãcãtorule,

Fiule si Duhule cel dumnezeiesc,

pe Tine Te laud în veci.

A Nãscãtoarei:

Ca pe un tron cinstit si preaînãltat

sã lãudãm neîncetat, popoare,

pe Maica lui Dumnezeu,

pe ceea ce singurã este dupã nastere maicã

si fecioarã.

Altã Tricântare

Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slãvesc ostile ceresti

si de El se cutremurã heruvimii si serafimii,

toatã suflarea si zidirea,

lãudati-L, binecuvântati-L,

si-L preaînãltati întru toti vecii.

(de douã ori)

Miluieste-mã pe mine cel ce am pãcãtuit, Mântuitorule, ridicã-mi mintea mea spre întoarcere.

Primeste-mã pe mine cel ce mã pocãiesc;

miluieste-mã pe mine cel ce strig;

gresit-am Tie, mântuieste-mã;

nelegiuit-am, miluieste-mã.

Ilie cel ce a fost purtat în car,

suindu-se în carul virtutilor,

s-a înãltat spre ceruri oarecând,

mai presus de cele pãmântesti;

deci la suirea acestuia cugetã, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecând

a stat de o parte si de alta,

prin lovirea cu cojocul lui Ilie de cãtre Elisei;

iar tu, o suflete al meu,

acestui dar nu te-ai învrednicit,

din pricina neînfrânãrii.

Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie,

a luat de la Domnul har îndoit;

iar tu, o suflete al meu,

de acest har nu te-ai împãrtãsit,

pentru neînfrânare.

Somaniteanca oarecând

a primit pe cel drept cu gând bun;

iar tu, o suflete,

n-ai adus în casa ta nici strãin, nici cãlãtor.

Pentru aceasta tu vei fi lepãdat afarã din cãmarã, tânguindu-te.

Mintii celei întinate a lui Ghiezi

pururea te-ai asemãnat, ticãlosule suflete;

a cãrui iubire de argint leapãd-o mãcar la bãtrânete. Fugi de focul gheenei,

depãrtându-te de rãutãtile tale.

Tu, suflete, lui Ozia râvnind,

lepra lui întru tine ai luat-o;

cã cele necuviincioase cugeti,

si cele fãrã de lege faci;

lasã cele ce ai si aleargã la pocãintã.

De niniveni ai auzit, suflete,

cã s-au pocãit cãtre Dumnezeu cu sac si cu cenusã; acestora n-ai urmat,

ci te-ai arãtat mai rãu decât toti cei ce au gresit

mai înainte de lege si dupã lege.

De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete,

care a plâns cu tânguire cetatea Sionului

si lacrimi a vãrsat.

Urmeazã vietii lui celei plângãtoare

si te vei mântui.

Iona a fugit în Tars,

cunoscând dinainte întoarcerea ninivenilor;

a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru cã se ferea sã nu mintã proorocia lui.

De Daniel ai auzit, o suflete,

cum a astupat gurile fiarelor în groapã;

ai înteles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria

au stins prin credintã vãpaia cuptorului cea arzãtoare.

Pe toti cei din Legea Veche,

i-am adus tie, suflete, spre pildã;

urmeazã faptelor iubite de Dumnezeu ale dreptilor

si fugi de pãcatele celor vicleni.

Drepte Judecãtorule, Mântuitorule, miluieste-mã

si mã izbãveste de foc

si de groaza ce am a petrece la judecatã,

dupã dreptate;

iartã-mã mai înainte de sfârsit,

prin fapte bune si prin pocãintã.

Ca tâlharul strig Tie: pomeneste-mã;

ca Petru strig cu amar: iartã-mã, Mântuitorule!

strig ca vamesul,

lãcrimez ca pãcãtoasa.

Primeste-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencii.

Tãmãduieste putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tãmãduitorule.

Pune-mi doctorie vindecãtoare si untdelemn si vin, lucrurile cele de pocãintã,

si umilintã cu lacrimi.

Cananeencii si eu urmând,

strig: miluieste-mã, Fiul lui David!

Mã ating de poalã, ca ceea ce-i curge sânge;

plâng ca Marta si ca Maria pentru Lazãr.

Alabastru cu lacrimi

turnând pe capul Tãu, Mântuitorule, ca niste mir,

strig ca pãcãtoasa care cerea milã;

rugãciune aduc si cer sã iau iertare.

De n-a si pãcãtuit nimeni ca mine,

totusi primeste-mã, Milostive Mântuitorule, si pe mine,

care cu fricã mã pocãiesc

si cu dragoste strig:

pãcãtuit-am Tie unuia, nelegiuit-am,

miluieste-mã.

Milostiveste-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta,

si mã cautã ca un pãstor

pe mine, oaia cea pierdutã,

si rãtãcit fiind, rãpeste-mã de la lup,

si mã fã oaie în pãsunea oilor Tale.

Când vei sedea Judecãtor ca un milostiv,

si vei arãta slava Ta cea înfricosãtoare, Hristoase,

o! ce fricã va fi atuncea.

Cuptorul arzând

si toti temându-se de înfricosãtoarea judecatã a Ta.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Maica Luminii celei neapuse,

pe tine luminându-te,

te-a dezlegat de întunericul pãcatelor;

de unde primind tu harul Duhului,

lumineazã Marie pe cei ce te laudã cu credintã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Minune nouã cu adevãrat vãzând în tine, maicã,

dumnezeiescul Zosima s-a spãimântat;

cã înger în trup vedea

si cu totul de minune s-a umplut,

lãudând pe Hristos în veci.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca cel ce ai îndrãznealã cãtre Domnul,

Andrei cinstite, lauda Cretei,

pe tine te rog;

roagã-te, ca sã aflu acum dezlegare

de legãtura fãrãdelegii

prin rugãciunile tale,

ca cel ce esti învãtãtor al pocãintei.

si mãrirea cuviosilor.

A Treimii:

Binecuvântãm pe Tatãl si pe Fiul si pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Pãrinte, Cel ce esti fãrã început,

Fiule, Cel împreunã fãrã de început,

Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept,

Nãscãtorule al lui Dumnezeu Cuvântul,

Cuvinte al Tatãlui celui fãrã de început,

Duhule cel viu si fãcãtor,

Treime în Unime,

miluieste-mã.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Ca din porfirã s-a tesut trupul lui Emmanuel

înlãuntru în pântecele tãu, Preacuratã,

ceea ce esti porfirã întelegãtoare;

pentru aceasta,

Nãscãtoare de Dumnezeu cu adevãrat

pe tine te cinstim.

Sã lãudãm, bine sã cuvântãm si sã ne închinãm Domnului, cântându-I si preaînãltându-L pe Dânsul întru toti vecii.

Si iarãsi irmosul: Pe Cel pe Care-L slãvesc…

TRICÂNTAREA

Cântarea a 9-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Cu adevãrat, Nãscãtoare de Dumnezeu te mãrturisim

pe tine, Fecioarã curatã,

cei mântuiti prin tine,

cu cetele cele fãrã de trupuri mãrindu-te pe tine.

Apostoli, cei ce v-ati arãtat izvoare de ape mântuitoare,

rãcoriti sufletul meu cel topit de setea pãcatului.

Pe mine cel ce înot în noianul pierzãrii

si sunt cufundat,

mântuieste-mã, Doamne, cu dreapta Ta,

ca si pe Petru.

Ca cei ce sunteti sarea învãtãturilor celor dulci,

uscati putrejunea gândului meu,

si alungati întunericul necunostintei.

A Nãscãtoarei:

Ca una ce ai nãscut bucuria,

dã-mi plângere prin care sã pot afla mângâiere,

dumnezeiascã stãpânã,

în ziua ce va sã fie.

Altã Tricântare:

Pe tine, ceea ce esti mijlocitoare între cer si între pãmânt,

toate neamurile te fericim;

cã trupeste a locuit în tine

plinirea Dumnezeirii, Fecioarã.

Cu cântãri te slãvim pe tine,

adunare lãudatã a Apostolilor,

cã v-ati arãtat lumii luminãtori,

alungând înselãciunea

Cu mreaja voastrã cea evangheliceascã

vânând pesti cuvântãtori,

îi aduceti pururea merinde lui Hristos,

fericitilor Apostoli.

Aduceti-vã aminte de noi, Apostoli,

în rugãciunea voastrã cãtre Dumnezeu,

ca sã ne izbãvim de toatã încercarea,

rugãmu-vã, noi care vã lãudãm cu dragoste.

A Treimii:

Pe Tine, Unimea cea în trei Fete,

Tatã si Fiule si cu Duhul,

pe un Dumnezeu de o fiintã laud;

pe Treimea cea de o putere si fãrã început.

A Nãscãtoarei:

Pe tine, Nãscãtoare de prunc si Fecioarã,

toate neamurile te fericim,

ca cei ce ne-am izbãvit prin tine din blestem;

cã ai nãscut pe Domnul, bucuria noastrã.

Altã Tricântare:

Irmosul:

Nasterea zãmislirii celei fãrã de sãmântã este netâlcuitã;

rodul Maicii celei fãrã de bãrbat este nestricat;

cã nasterea lui Dumnezeu înnoieste firile.

Pentru aceasta pe tine toate neamurile,

ca pe o maicã mireasã a lui Dumnezeu,

cu dreaptã credintã te mãrim.

Mintea s-a rãnit, trupul s-a trândãvit,duhul boleste;

cuvântul a slãbit, viata s-a omorât, sfârsitul este lângã usi.

Pentru aceasta, ticãlosul meu suflet,

ce vei face când va veni Judecãtorul sã cerceteze ale tale?

Adusu-ti-am aminte, suflete,

de la Moise facerea lumii,

si toatã Scriptura cea asezatã de acela;

care îti povesteste tie de cei drepti si de cei nedrepti;

din care celor de al doilea,

adicã celor nedrepti ai urmat, o suflete,

pãcãtuind lui Dumnezeu,

iar nu celor dintâi.

Legea a slãbit, Evanghelia nu lucreazã si toatã Scriptura în tine nu este bãgatã în seamã; profetii au slãbit si tot cuvântul Celui Drept. Si rãnile tale, o suflete al meu, s-au înmultit, nefiind doctor care sã te însãnãtoseze.

Pildele Scripturii celei noi îti aduc tie, ca sã te aducã pe tine, suflete, spre umilintã; râvneste dar dreptilor, iar de pãcãtosi te leapãdã, si înduplecã pe Hristos cu rugãciunile tale, cu postul, cu curãtia si cu smerenia.

Hristos s-a fãcut prunc, împreunându-Se cu mine prin trup, si toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afarã de pãcat, arãtându-ti tie, o suflete, pilda si cchipul smereniei Sale.

Hristos S-a fãcut om, chemând la pocãintã pe tâlhari si pe desfrânate. Suflete, pocãieste-te, cã s-a deschis usa împãrãtiei acum, si o apucã mai înainte fariseii si vamesii si desfrânatii, pocãindu-se.

Hristos pe magi i-a mântuit, pe pãstori i-a chemat, multimea pruncilor a fãcut-o mucenici, pe bãtrânul l-a slãvit si pe vãduva cea bãtrânã. Cãrora n-ai rânit, suflete, nici faptelor nici vietii; dar vai tie, când vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmã a flãmânzit, arãtând firea cea omeneascã. Suflete, nu te lenevi; de va nãvãli asupra ta vrãjmasul, alungã-l cu rugãciuni si cu postire, departe de picioarele tale.

Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arãtându-I pietrele ca sã le facã pâini. În munte L-a suit sã vadã toate împãrãtiile lumii într-o clipitã. Teme-te, o suflete, de înselãciune; trezeste-te, roagã-te în tot ceasul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfesnicul lui Hristos, glasul celui ce strigã a glãsuit, predicând pocãintã: Irod a sãvârsit fãrãdelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, sã nu te prinzi în cursele celor fãrã de lege ci degrab îmbrãtiseazã pocãinta.

În pustie a locuit Înaintemergãtorul harului, si Iudeea toatã si Samaria auzind, au alergat si si-au mãrturisit pãcatele lor bucuros, botezându-se; cãrora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstitã este si patul neîntinat, cã Hristos amândouã le-a binecuvântat mai înainte, ospãtându-Se trupeste, si în Cana Galileii la nuntã apa în vin prefãcând, arãtând întâia minune, ca tu sã te prefaci, o suflete.

Hristos a întãrit pe slãbãnogul cel ce si-a ridicat patul, si pe tânãrul cel mort l-a înviat, pe fiul vãduvei si pe al sutasului si, samarinencei arãtându-Se, a închipuit mai înainte tie, suflete, închinarea în Duh.

Pe ceea ce-i curgea sânge a tãmãduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leprosi i-a curãtit, pe orbi i-a luminat si pe cei schiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muti si pe cea gârbovitã pânã la pãmânt, i-a tãmãduit cu cuvântul, ca tu sã te mântuiesti, ticãloase suflete.

Bolile tãmãduind, sãracilor a binevestit Hristos-Cuvântul. Pe schiopi i-a vindecat, împreunã cu vamesii a mâncat si cu pãcãtosii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atigerea mâinii.

Vamesul s-a mântuit si pãcãtoasa s-a înteleptit; iar fariseul, lãudându-se, s-a osândit. Cã vamesul striga: milostiveste-Te; si pãcãtoasa: miluieste-mã. Iar fariseul se îngânfa strigând: Dumnezeule, multumescu-Ti, si celelalte graiuri ale nebuniei lui.

Zaheu vames a fost, dar s-a mântuit; si fariseul Simon s-a înselat, si pãcãtoasa si-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta pãcatele; cãreia sârguieste de urmeazã, suflete.

N-ai râvnit pãcãtoasei, o, ticãlosul meu suflet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, si cu pãrul le-a sters. Cãci i-a rupt zapisul pãcatelor ei cele de demult.

Cetãtile cãrora le-a dat Hristos bunavestire, stii, suflete al meu cum au fost blestemate; teme-te de pildã, sã nu te faci ca acelea; pe care asemãnându-le Stãpânul cu Sodoma, pânã la iad le-a osândit.

Sã nu te arãti, o suflete al meu, mai rãu pentru deznãdãjduire, auzind credinta cananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tãmãduit fiica ei. Strigã din adâncul inimii, ca si accea lui Hristos: Fiul lui David, mântuieste-mã si pe mine.

Milostiveste-Te, mântuieste-mã Fiul lui David, miluieste-mã, Cel ce ai tãmãduit cu cuvântul Tãu pe cei îndrãciti, si glasul cel milostiv, ca si tâlharul, grãieste-mi: Amin zic tie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.

Un tâlhar Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu te-a cunoscut. Cã amândoi împtrunã pe cruce erau spânzurati. Dar, o mult-Îndurate! Ca si tâlharul celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi si mie usa slãvitei Tale împãrãtii.

Fãptura s-a mâhnit vãzându-Te rãstignit; muntii si pietrele de fricã s-au despicat, pãmântul s-a cutremurat si iadul s-a golit; si s-a întunecat lumina zilei, vãzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

Roade vrednice de pocãintã nu cere de la mine; cã tãria mea întru mine a lipsit. Dãruieste-mi inimã pururea umilitã, si sãrãcie duhovniceascã; ca sã-Ti aduc acestea ca o jertfã primitã, Unule, Mântuitorule.

Judecãtorul meu si cunoscãtorule, Cel ce va sã vii iarãsi cu îngerii sã judeci lumea toatã; atunci vãzându-mã cu ochiul Tãu cel blând, sã Te milostivesti si sã mã miluiesti, Iisuse, pe mine care am gresit mai mult decât toatã firea omeneascã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Toate cetele îngeresti si adunãrile omenesti le-ai uimit cu viata ta cea minunatã; ca cei fãrã de trup vietuind si firea covârsind; pentru care ca si cum ai fi fost fãrã materie, te-ai suit cu picioarele pe apã, Marie, si Iordanul ai trecut.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fã milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lãudãm pe tine, Cuvioasã Maicã, sã ne izbãveascã de rãutãti si de necazurile care ne împresoarã. Ca izbãvindu-ne din încercãri, sã mãrim neâncetat pe Domnul, Cel ce te-a slãvit pe tine.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Andrei cinstite si Pãrinte de trei ori fericite, pãstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudã, ca sã ne izbãvim de toatã mânia, necazul si stricãciunea, si de greseale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credintã.

Slavã…, a Treimii:

Treime de o fiintã, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lãudãm; pe Tatãl slãvind, pe Fiul slãvind si Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevãrat; viatã si vieti, împãrãtiei calei fãrã de sfârsit.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Cetatea ta pãzeste-o, Preacuratã Nãscãtoare de Dumnezeu; cã în tine aceasta cu credintã împãrãtind, în tine se si întãreste, si prin tine biruind, înfrânge toatã încercarea, dezarmeazã pe vrãjmasi si îndrepteazã pe supusii ei.

Si iarãsi irmosul: Nastera zãmislirii celei…

Troparul :

Când maritii ucenici la spalarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de argint bolnavindu-se, s-a întunecat, si judecatorilor celor fara de lege, pe Tine, Judecatorul cel drept, te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios, cel ce a îndraznit unele ca acestea asupra Învatatorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, slava Tie!

Prima Evanghelie a Patimilor
Ioan XIII, 31-38; XIV; XV; XVII; XVII; XVIII, 1.
13, 31. [Zis-a Domnul ucenicilor Sai:] Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
13, 32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.
13, 33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor – că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.
13, 34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
13, 35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
13, 36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma.
13, 37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.
13, 38. Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!
14, 1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.
14, 2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
14, 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
14, 4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.
14, 5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
14, 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
14, 7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
14, 8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
14, 9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
14, 10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.
14, 11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
14, 12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
14, 13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
14, 14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
14, 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
14, 16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
14, 17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
14, 18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
14, 19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
14, 20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
14, 21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
14, 22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
14, 23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
14, 24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
14, 25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
14, 26. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.
14, 27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
14, 28. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.
14, 29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.
14, 30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;
14, 31. Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici.
15, 1. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
15, 2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
15, 3. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
15, 4. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
15, 5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
15, 6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
15, 7. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.
15, 8. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.
15, 9. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
15, 10. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
15, 11. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.
15, 12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
15, 13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
15, 14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.
15, 15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
15, 16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
15, 17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.
15, 18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
15, 19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
15, 20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
15, 21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
15, 22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
15, 23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.
15, 24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
15, 25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: “M-au urât pe nedrept”.
15, 26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.
15, 27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.
16, 1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.
16, 2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
16, 3. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
16, 4. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi.
16, 5. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci?
16, 6. Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.
16, 7. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.
16, 8. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.
16, 9. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;
16, 10. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;
16, 11. Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.
16, 12. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.
16, 13. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.
16, 14. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.
16, 15. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.
16, 16. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
16, 17. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?
16, 18. Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice.
16, 19. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?
16, 20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
16, 21. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.
16, 22. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.
16, 23. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.
16, 24. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.
16, 25. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.
16, 26. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi,
16, 27. Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit.
16, 28. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.
16, 29. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă.
16, 30. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.
16, 31. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi?
16, 32. Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.
16, 33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
17, 1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
17, 2. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
17, 3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
17, 4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
17, 5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.
17, 6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.
17, 7. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
17, 8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
17, 9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.
17, 10. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
17, 11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
17, 12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
17, 13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
17, 14. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
17, 15. Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.
17, 16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
17, 17. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.
17, 18. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
17, 19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
17, 20. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
17, 21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
17, 22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
17, 23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
17, 24. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.
17, 25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
17, 26. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.
18, 1. Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 1-3, apoi Sedealna (glas 7):

Ospatând la cina pe ucenici, si cunoscând viclesugul vânzarii, ai vadit la cina aceea pe Iuda, stiindu-l pe el ca nu se va îndrepta, si vrând sa arati tuturor ca Te-ai dat de bunavoie, ca sa rapesti lumea de la cel strain: îndelung-Ragdatorule, slava Tie!

A 2-a Evanghelie a Patimilor
Ioan XVIII, 1-28
18, 1. [În vremea aceea,] Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.
18, 2. Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo.
18, 3. Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme.
18, 4. Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi?
18, 5. Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei.
18, 6. Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.
18, 7. Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul.
18, 8. Răspuns-a Iisus: V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă;
18, 9. Ca să se împlinească cuvântul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul.
18, 10. Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus.
18, 11. Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?
18, 12. Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au prins pe Iisus şi L-au legat.
18, 13. Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia.
18, 14. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor.
18, 15. Şi Simon-Petru şi un alt ucenic mergeau după Iisus. Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu Iisus în curtea arhiereului;
18, 16. Iar Petru a stat la poartă, afară. Deci a ieşit celălalt ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi a băgat pe Petru înăuntru.
18, 17. Deci slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia? Acela a zis: Nu sunt.
18, 18. Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stând şi încălzindu-se.
18, 19. Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.
18, 20. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns.
18, 21. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu.
18, 22. Şi zicând El acestea, unul din slujitorii, care era de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului?
18, 23. Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?
18, 24. Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul.
18, 25. Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt.
18, 26. Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El?
18, 27. Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul.
18, 28. Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 4-6, apoi Sedealna (glas 7):

Ce pricina te-a facut, Iuda, vânzator al Mântuitorului? Au doara te-a despartit din ceata Apostolilor? Au doara te-a lipsit de harul tamaduirilor? Au doara cinând împreuna cu ceilalti pe tine te-a gonit de la masa? Au doara picioarele celorlalti le-a spalat, iar ale tale nu le-a bagat în seama? O, cât bine te-ai facut uitator! Iata, gândul tau cel nemultumitor se vadeste, iar îndelunga-rabdarea cea neasemanata si mare mila Mântuitorului se propovaduieste.

A 3-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVI, 57-75
26, 57. [În vremea aceea,] cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.
26, 58. Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului şi, intrând înăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfârşitul.
26, 59. Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
26, 60. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus:
26, 61. Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc.
26, 62. Şi, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?
26, 63. Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.
26, 64. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului.
26, 65. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui.
26, 66. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte.
26, 67. Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme,
26, 68. Zicând: Prooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit.
26, 69. Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Şi tu erai cu Iisus Galileianul.
26, 70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu ştiu ce zici.
26, 71. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul.
26, 72. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta.
26, 73. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte.
26, 74. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul.
26, 75. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 7-9, apoi Sedealna (glasul 8):

O, cum Iuda, cel ce era oarecând ucenic, a gândit vânzare asupra Ta! A cinat împreuna cu viclesug, vicleanul si nedreptul, si mergând a zis preotilor: Ce-mi veti da mie, si eu voi da voua pe Acela, Care a stricat legea si a spurcat Sâmbata. Îndelung-rabdatorule Doamne, slava Tie!

A 4-a Evanghelie a Patimilor
Ioan XVIII, 28-40; XIX, 1-16.
18, 28. [În vremea aceea,] L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.
18, 29. Deci Pilat a ieşit la ei, afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia?
18, 30. Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie.
18, 31. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni;
18, 32. Ca să se împlinească cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese, însemnând cu ce moarte avea să moară.
18, 33. Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor?
18, 34. Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine?
18, 35. Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut?
18, 36. Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.
18, 37. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.
18, 38. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină;
18, 39. Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor?
18, 40. Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.
19, 1. Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit.
19, 2. Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie.
19, 3. Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme.
19, 4. Şi Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină.
19, 5. Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul!
19, 6. Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.
19, 7. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.
19, 8. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut.
19, 9. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns.
19, 10. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc?
19, 11. Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are.
19, 12. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.
19, 13. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.
19, 14. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.
19, 15. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.
19, 16. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 10-12, apoi Sedealna (glasul al 8-lea):

Când ai stat înaintea Caiafei, Dumnezeule, si ai fost dat lui Pilat, Tu, Judecatorul, puterile ceresti s-au clatinat de frica; si când Te-ai înaltat pe lemn în mijlocul a doi tâlhari, ai fost socotit cu cei fara-de-lege, Cel ce esti fara de pacate, ca sa mântuiesti pe om. Îndelung-Rabdatorule, Doamne, slava Tie !

A 5-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVII, 3-32
27, 3. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi,
27, 4. Zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea.
27, 5. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat.
27, 6. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge.
27, 7. Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
27, 8. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sângelui, până în ziua de astăzi.
27, 9. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: “Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel,
27, 10. Şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul”.
27, 11. Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
27, 12. Şi la învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrâni, nu răspundea nimic.
27, 13. Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?
27, 14. Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
27, 15. La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat pe care-l voiau.
27, 16. Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
27, 17. Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
27, 18. Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.
27, 19. Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului acestuia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
27, 20. Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
27, 21. Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
27, 22. Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit!
27, 23. A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit!
27, 24. Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.
27, 25. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!
27, 26. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.
27, 27. Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,
27, 28. Şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie.
27, 29. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!
27, 30. Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap.
27, 31. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
27, 32. Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 13-15; iar la troparul care urmeaza (glasul al 6-lea) din Antifonul al 15-lea, preotul scoate crucea din Sfântul Altar si o pune în milocul bisericii spre închinare:

Astazi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pe ape. (de trei ori)
Cu cununa de spini a fost încununat Împaratul îngerilor.
Cu porfira mincinoasa a fost îmbracat Cel ce îmbraca cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu sulita a fost împuns Fiul Fecioarei.
Închinamu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arata-ne noua si slavita învierea Ta! (de trei ori)

Sedealna (glasul al 4-lea):

Rascumparatu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump sângele Tau; pe cruce fiind rastignit si cu sulita împuns, nemurire ai invorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slava Tie!

A 6-a Evanghelie a Patimilor
Marcu XV, 16-32
15, 16. Iar [În vremea aceea] ostaşii L-au dus înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta.
15, 17. Şi L-au îmbrăcat în purpură şi, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.
15, 18. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor!
15, 19. Şi-L băteau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau.
15, 20. Şi după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au dus afară ca să-L răstignească.
15, 21. Şi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui.
15, 22. Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte “locul Căpăţânii”.
15, 23. Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat.
15, 24. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia.
15, 25. Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea.
15, 26. Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor.
15, 27. Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui.
15, 28. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.
15, 29. Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti.
15, 30. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce!
15, 31. De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!
15, 32. Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Fericirile. Se pun nou stihiri, glasul al 4-lea.

A 7-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVII, 33-54
27, 33. Şi [În vremea aceea] venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţânii,
27, 34. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea.
27, 35. Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: “Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi”.
27, 36. Şi ostaşii, şezând, Îl păzeau acolo.
27, 37. Şi deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.
27, 38. Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga.
27, 39. Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele,
27, 40. Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
27, 41. Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El, cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau:
27, 42. Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El.
27, 43. S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
27, 44. În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El.
27, 45. Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea.
27, 46. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
27, 47. Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.
27, 48. Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, şi umplându-l de oţet şi punându-l într-o trestie, Îi da să bea.
27, 49. Iar ceilalţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.
27, 50. Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul.
27, 51. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat;
27, 52. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.
27, 53. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.
27, 54. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Si se face citire. Apoi Psalmul 50 si, dupa acesta, Evanghelia a opta:

A 8-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXIII, 32-49
23, 32. Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El.
23, 33. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga.
23, 34. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.
23, 35. Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.
23, 36. Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet.
23, 37. Şi zicând: Dacă Tu eşti regele iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!
23, 38. Şi deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este regele iudeilor.
23, 39. Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi.
23, 40. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?
23, 41. Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.
23, 42. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.
23, 43. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.
23, 44. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
23, 45. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc.
23, 46. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul.
23, 47. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost.
23, 48. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul.
23, 49. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Tricântarea. Cântarea a 5-a, apoi Condac, glasul al 8-lea:

Pe Cel ce s-a rastignit pentru noi, veniti toti sa-L laudam, ca pe Acela L-a vazut Maria pe lemn si a zis: Desi rabzi rastignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu.

Icos:

Vazând mieluseau, Maria, pe Mieluselul sau tras spre junghiere, mergea dupa El zdrobita, împreuna cu alte femei, strigând asa: Unde mergi, Fiule? Pentru ce faci aceasta calatorie grabnica? Au doara este iarasi alta nunta în Cana, si acolo Te grabesti acum, ca sa le mai faci lor vin din apa? Oare, merge-voi cu Tine, Fiule, sau voi astepta mai bine? Da-mi cuvânt, Cuvinte; nu ma trece tacând, Cel ce m-ai pazit curata; ca Tu esti Fiul si Dumnezeul meu.

Urmeaza Sinaxarul pentru Sfânta si Marea Vineri, apoi Cântarile a 8-a si a 9-a ale Tricântarii. Apoi Luminânda (exapostilaria), de trei ori:

Întru o zi ai învrednici, Doamne, pe tâlharul în rai; si pe mine lumineaza-ma cu lemnul Crucii, si ma mântuieste.

Apoi Evanghelia a noua, de la Ioan :

A 9-a Evanghelie a Patimilor
Ioan XIX, 25-37
19, 25. [În vremea aceea] stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.
19, 26. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
19, 27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.
19, 28. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.
19, 29. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui.
19, 30. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.
19, 31. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.
19, 32. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el.
19, 33. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele.
19, 34. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.
19, 35. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.
19, 36. Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: “Nu I se va zdrobi nici un os”.
19, 37. Şi iarăşi altă Scriptură zice: “Vor privi la Acela pe care L-au împuns”.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Si îndata Laudele :

Toata suflarea sa laude pe Domnul! Laudati pe Domnul din ceruri, laudati pe El intru cele inalte; Tie se cuvine cantare, Dumnezeule.

Laudati-L pe El toti ingerii Lui, laudati-L pe El toate puterile Lui; Tie se cuvine cantare, Dumnezeule.

Se pun stihirile, apoi Evanghelia a zecea, de la Marcu :

A 10-a Evanghelie a Patimilor
Marcu XV, 43-47
15, 43. [În vremea aceea] venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.
15, 44. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.
15, 45. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.
15, 46. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.
15, 47. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Apoi Doxologia :

Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire.

Laudamu-Te, bine Te cuvantam, inchinamu-ne Tie, slavimu-Te, multumim Tie pentru slava Ta cea mare.

Doamne, Imparate ceresc, Dumnezeule, Parinte atottiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Nascut, Iisuse Hristoase si Duhule Sfinte.

Doamne Dumnezeule, Mieluselul lui Dumnezeu, Fiul Tatalui, Cel ce ridici pacatul lumii, miluieste ne pe noi, Cel ce ridici pacatele lumii.

Primeste rugaciunea noastra, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui, si ne miluieste pe noi.

Ca Tu esti Unul Sfant, Tu esti Unul Domn Iisus Hristos, intru marirea lui Dumnezeu Tatal. Amin.

In toate zilele bine Te voi cuvanta si voi lauda numele Tau in veac si in veacul veacului.

Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta fara de pacat sa ne pazim noi.

Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, si laudat si preaslavit este numele Tau in veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nadajduit intru Tine.

Bine esti cuvantat, Doamne, invata-ma indreptarile Tale (de 3 ori).

Doamne, scapare Te-ai facut noua in neam si in neam. Eu am zis: Doamne, miluieste-ma, vindeca sufletul meu, ca am gresit Tie.

Doamne, la Tine am scapat, invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu.

Ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina.

Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de trei ori).

Slava… Si acum… Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Apoi mai pe larg:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Si îndata, ectenia: Sa plinim rugaciunile noastre de dimineata Domnului…

Si Ecfonisul: Ca Dumnezeul milelor…

Si îndata, Evanghelia a unsprezecea, de la Ioan :

A 11-a Evanghelie a Patimilor
Ioan XIX, 38-42
19, 38. După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui.
19, 39. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe.
19, 40. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei.
19, 41. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.
19, 42. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Stihoavna, si apoi Evanghelia a douasprezecea, de la Matei:

A 12-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVII, 62-66
27, 62. Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat,
27, 63. Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula.
27, 64. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.
27, 65. Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi.
27, 66. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Troparul, glasul al 4-lea :

Rascumparatu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tau. Pe Cruce pironindu-Te si cu sulita împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slava Tie.

Apoi ectenia obisnuita si apolisul.
* * *

La Dumnezeu este Domnul…, troparul, glasul al 2-lea:

Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tau, cu giulgiu curat înfasurându-L si cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus.

Slava…

Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce esti viata cea fara de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu stralucirea Dumnezeirii; si când ai înviat pe cei morti din cele de dedesupt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Si acum…

Mironositelor femei, stând lânga mormânt, îngerul a grait: Miresmele mortilor sunt cuviincioase, iar Hristos puterjunii S-a arat strain.

Dupa aceasta, preotii si credinciosii aprind lumânari de ceara curata si se rânduiesc în jurul mesei, pe care se afla asezat sfântul Epitaf. Urmeaza Catisma a saptesprezecea – starile Prohodului, care se cânta dulce si cu mare cuviinta.

Starea întâi
Preotul cadeste sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; daca sunt mai multi, cadeste protosul. Apoi se cânta rar întâiul tropar, glasul al 5-lea:

1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. (proslăvind).

2. Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4. Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca unom.

7. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,
De-a luminii Tale fulgere orbind ?

11. Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ?
O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

16. Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.

17. Cela ce în palmă
Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi,
Căcicu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît;
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

29. Ca grăuntul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33. Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune
Chipul groaznic şi nou ?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,
Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

43. Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46. Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-nchin;
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,
Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

57. Ca un vinovat, stă
Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

59. Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

60. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît,
Înviind tot neamul muritorilor.

61. „Vai, Lumina lumii !
Vai, a mea Lumină !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

63. Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?

64. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

65. Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

66. De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?

67. „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?
Mi se rupe inima ca unei maici”.

68. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

70. „Când am să Te mai vad,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.

71. Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

72. Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.

73. Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

74. Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

75. Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Starea a doua
Cadeste al doilea preot, când sunt mai multi preoti, la fel ca la starea întâi sau însusi preotul, daca este un singur preot. Apoi, începe rar si cu glas lin pe glasul al 5-lea:

1. Cuvine-se, dar,
Săcădem Ia Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6. Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta atotputernică.

10. Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

11. Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti
Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19. losif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”,
losif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28. Ziditorule,
Primindu-Te în sân pământul
S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu !
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

30. Doamne, ai apus
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te, de-acum, pământule !

32. „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup,
Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
Şi aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

39. Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.

41. Cum au suferit
Cereştile cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

43. În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi,
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

47. Tins fiind pe lemn,
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu !”,
Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce îl privesc !”

49. „Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”

50. „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie
Căprin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină, Bunule !

53. Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !

54. Maica Precista
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”

55. Iadul celcumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,
Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

56. Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor !

57. Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

58. Oarecând jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

59. Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea ’mpăraţilor
Împotriva duşmanilor, caun bun.

62. Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, cao bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a treia
Cadeste al treilea preot; sau însusi preotul, daca e numai unul. Dupa aceea, începe cu glas dulce si sfânta cuviinta a cânta, pe glasul al 3-lea:

1. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu mironosiţele.

6. Fericite losif !
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

8. Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

10. Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

11. Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul.

12. Zis-a înţeleptul:
„Groap’-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

14. losif şi Nicodim
Pe Domnul îngroapă,
Cu toată cuviinţa.

15. Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori.

16. Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Pe tine mort văzându-Te.

17. „Primăvara dulce,
Fiul meu preadulce.
Frum’seţea unde Ţi-a apus ?”

18. Plângere pornit-a
Maica Preacurata,
Când ai murit, Cuvinte.

19. Vin cu mir, să-L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Hristos, Mirul ceresc.

20. Cu moartea pe moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.

21. Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

22. Cade vânzătorul
În fundul gheenei,
În groapa stricăciunii.

23. Curse de ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiurilor.

26. „Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit patima ?”

27. Maica, mieluşeaua,
Mielul ei pe cruce
Văzându-L, s-a tânguit.

28. Trupul ce dă viaţă
losif împreună
Cu Nicodim îngroapă.

29. Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi:

30. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă ?”

31. „Nu mai plânge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

32. „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-ndurare
Prin care rabzi acestea”.

33. Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.

34. Te-ai suit pe cruce,
Cel ce altădată
Umbrişi poporul sub nor.

35. De mir purtătoare,
Venind la a Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

36. Scoală-Te, ’ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă !

37. „Doamne, înviază”,
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.

38. Înviază-n grabă,
Alungând durerea
Curatei Tale Maice !

39. Prinse-au fost de frică
Cereştile cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.

40. Iartă de greşale
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.

41. O, înfricoşată,
Străină vedere;
Pâmântul cum Te-ascunde !

42. Altădat’ un losif
Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-ngroapă altul.

43. Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

44. Spaimă ia pe îngeri
De grozava-Ţi moarte,
O, Făcător a toate !

45. Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Cele înţelepţite.

46. Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin învierea-Ţi dă-ne !

47. O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.

48. Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
’Nvierea Fiului tău !

49. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

Si îndata se cânta, pe glasul al 5-lea:

Binecuvântarile Învierii
Stih: Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.

Soborul îngeresc s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii surpând, Mântuitorule, şi împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi slobozindu-i.

Stih: Binecuvântat eşti, Doamne…

Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecaţi, o uceniţelor? îngerul cel ce a strălucit la mormânt a zis mironosiţelor: Vedeţi voi groapa şi înţelegeţi, că Mântuitorul a înviat din mormânt.

Stih: Binecuvântat eşti, Doamne…

Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi învierea.

Stih: Binecuvântat eşti, Doamne…

Mironosiţele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule, plângeau; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiţi pe Cel viu cu cei morţi? Căci, ca un Dumnezeu, a înviat din mormânt.

Slavă… a Treimii:

Închinămu-ne Tatălui şi Fiului Acestuia şi Duhului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Pe Dătătorul de viaţă născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit; şi bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, şi pe cei căzuţi din viaţă i-a îndreptat la aceeaşi, Cel ce S-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule! (de trei ori)

Apoi Sedelnele, glasul 1:

Cu giulgiu curat si cu miresme dumnezeiesti, a uns precurat trupul Tau Iosif, cerându-L la Pilat, si L-a pus în mormânt nou. Pentru aceasta, dis-de-dimineata venind mironositele femei, au grait: Arata noua precum ai zis mai înainte, Hristoase, Învierea Ta.

Slava… Si acum…

Spaimântatu-s-au cetele îngerilor, vazând pe Cel ce sade în sânurile Tatalui cel nemuritor, cum a fost pus în mormânt ca un mort; pe Care-L înconjoara cetele îngeresti si-L slavesc împreuna cu mortii cei din iad, ca pe un Facator si Domn.

Si cealalta slujba a utreniei.
* * *

NOTE:

1. Pentru indicatiile de slujba: Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000.

2. O parte din aceste strofe au fost eliminate din ultimele editii ale cartilor de cult, pentru a se evita interpretarea lor ca o atitudine antisemita, dupa cum urmeaza:

Din Starea întâi au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din Starea a doua au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă a fost schimbat “O, iudeilor !” cu “Fariseilor!”).

61. Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea ’mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din Starea a treia au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
“Groap’-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

Posturile de peste an si pricinile pentru care le tinem sunt :

1. Sfântul si Marele Post, care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.

În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor .

MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire – 25 Martie si în Dumininica Floriilor.

Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.

Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi – seara – pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.

Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.

2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserică în cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de înăltare a sufletului. Stă în legătură cu Pastile si cu Pogorârea Duhului Sfânt, sărbători cu dată schimbătoare. De aceea nu începe la dată sorocită, ci tine când mai mult, când mai putin. Lăsăm sec insă totdeauna în Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim până la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care dacă va cădea Miercurea sau Vinerea, nu mâncăm de dulce.

În acest post nu mâncăm carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mâncăm untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegăm la untdelemn si avem voie la vin.

MÂNCĂM PESTE : Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie – chiar dacă aceasta ar cădea Miercurea sau Vinerea.

Dacă în zilele de Luni , Marti si Joi cade vre-un sfânt mai mare înse4mnat în calendar cu cruce neagră (+) , atunci mâncăm peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mâncăm numai untdelemn si bem vin. Intâmplându-se Miercurea sau Vinerea vre+un sfânt cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegăm la untdelemn , la vin si la peste.

3. Postul Sfintei Marii , sau al Sîntămăriei, numit si postul lui August, se tine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu , care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune si ajunare.

Durează două săptămâni : de la 1 la 15 August.

Lăsăm sec la 31 iulie ; iar de va cădea această zi Miercurea sau Vinerea, lăsăm sec la 30 iulie. În acest post untdelemn si vin mâncăm numai Sâmbăta si Duminica .

MÂNCĂM PESTE : Schimbarea la Fata – 6 August.

De asemenea , dacă Adormirea Maicii Domnului cade în zi de post, mâncăm de dulce a doua zi, adică la 16 August , iar în ziua Adormirii mâncăm peste.

4. Postul Nasterii Domnului , sau al Crăciunului, iarăsi ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe ”Cuvântul lui Dumnezeu” născut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile : de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie , lăsăm sec în seara sfântului Filip , la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 14 Noiembrie. Daca această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 13 Noiembrie.

Postim de carne , ouă si brânză . Lunea , Miercurea si Vinerea mâncăm bucate fără unsoare (ulei) si fără vin. Martea si Joia se dezleagă la untdelemn si vin. Sâmbetele si duminicile ,până la 20 decembrie exclusiv , se dezleagă la untdelemn , vin si peste.

Dacă în zilele de Luni , Miercuri si Vineri prăznuim vre-un sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+) , mâncăm untdelemn si bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegăm si la peste. Martea si joia mâncăm peste , untdelemn si bem vin , când cade în aceste zile : vreun sfânt mare, hramul sau sărbători cu rosu.

În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara si anume : grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină, căci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au închipuit – mai înainte – Nasterea lui Hristos. La Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de dulce.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN la 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 7, 9 , 12 , 13 , 17 si 20 Decembrie, dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea – căci în aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati .

MÂNCĂM PESTE : Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 24 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mâncăm peste în Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră.
În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti însemnati, precum 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, 4,5,6,7,9,12,13,17 Decembrie , dacă aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atât mai mult, când Martea sau joia se întâmplă hramul bisericii.

ZILELE POSTURILOR ÎN CARE MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN

Din pricina asprimii posturilor si a slăbiciunii trupului omenesc , precum si pentru cinstireazilelor în care se săvârseste Sfânta Liturghie, canoanele bisericii îngăduiesc crestinilor dezlegare la vin si untdelemn în zilele arătate aici:

În Postul Mare : Sâmbăta si Duminica , în ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor .

În Postul Crăciunului : la 23 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 9 , 16 si 20 Decembrie, dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea + căci în aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati .

ZILELE POSTURILOR ÎN CARE MÂNCĂM PESTE

Însemnătatea unor praznice împărătesti si a unor sfinti este asa de mare încât Sfintii Părinti au dezlegat mâncarea de peste în posturile aspre. Arătăm aici aceste praznice si sfinti:

În Postul Mare : Buna-Vestire – 25 Martie si în Dumininica Floriilor.

În Postul Sfintilor Apostoli : Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie – chiar dacă aceasta ar cădea Miercurea sau Vinerea.

În Postul Sîntămăriei : Schimbarea la Fata – 6 August.

În Postul Crăciunului : Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 24 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mâncăm peste în Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră.
În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti însemnati, precum 23 si 30 Noiembrie, 4,5,6,9,16 si 20 Decembrie , dacă aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atât mai mult, când Martea sau joia se întâmplă hramul bisericii.