Oricine poate avea parte de har

”Te voi binecuvânta și-ți voi mări numele și tu vei fi izvor de binecuvântare (Facere 12,2)” Apostolul Petru spune: ”Binecuvântând; că spre aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea” (I Petru 3,9). Cine a căpătat binecuvântarea, acela poate să o transmită. Harului lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu nu sunt menite să rămână zăvorâte în inimă; menirea lor este să meargă mai departe, inimii fiindu-i dat rolul de a comunica cu Hristos. Dragostea de Sus se revarsă de la suflet la suflet, iar sufletul din care se revarsă harul se umple de acel ”râu al lui Dumnezeu (care) s-a umplut de apă” (Psalmi 64,9). Așa a fost cu Avraam, atunci când s-a supus cu credință menirii sale și când a devenit părintele tuturor celor credincioși. Așa a fost cu mulți slujitori ai lui Dumnezeu din Vechiul și din Noul Testament. Aceleiași chemări trebuie să ne supunem și noi - chemării de a fi cu adevărat credincioși, de a ne deschide larg sufletul, pentru a primi în el binecuvântarea lui Hristos care îi este pregătită, pentru a se umple de ea cu asupra de măsură, ținând seama că binecuvântarea nu îi este dată omului pentru a o ține doar pentru sine, ci pentru a o transmite și celor din jur. Se transmite uneori chiar și fără cuvinte, în liniște, fără zarvă, în virtutea acelei influențe neîntrerupte și constante pe care o poate exercita în orice mediu, în orice condiții, în pofida oricăror piedici și împotriviri. Copilul se va supune acestei răsfrângeri a iubirii lui Hristos, inima lui se va îndrepta spre Mântuitorul; tânărul, cel fără prea multe griji, se va opri și va cădea pe gânduri, când va întâlni un asemenea purtător de binecuvântare; săracul va simți această forță dincolo de firea pământească și va aduce mulțumire lui Dumnezeu; în familie, un asemenea vas ales, plin de har va deveni sprijin, ajutor și lumină pentru toți. În fața lui, păcatul nu va mai prinde cheag, iar păcătosul se va simți tulburat și osândit pentru păcatele lui. Oamenii au nevoie de har, care poate fi dat oricui, chiar și celui mai neputincios care, recunoscându-și neputința și păcătoșenia, se îndreaptă spre Izvor și se adapă din el. Amin”