Sfanta Liturghie

SFANTA LITURGHIE
Nasterea Domnului Preotul: Binecuvântata este împaratia Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Preotul: Cu pace Domnului sa ne rugam. Credinciosii: (dupa fiecare stih): Doamne miluieste. Preotul: - Pentru pacea de sus si pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam. - Pentru pacea a toata lumea, pentru bunastarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici si pentru unirea tuturor, Domnului sa ne rugam. - Pentru sfânta biserica aceasta si pentru cei ce cu credinta, cu evlavie si cu frica de Dumnezeu intra întrânsa, Domnului sa ne rugam. - Pentru Prea Sfintitul, Epicopul nostru (N), pentru cinstita preotime si cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul si poporul, Domnului sa ne rugam. - Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni si pentru armata tarii, Domnului sa ne rugam. - Pentru sfânt locasul acesta, tara aceasta si pentru toate orasele si satele si pentru cei ce cu credinta vietuiesc într-însele, Domnului sa ne rugam. - Pentru buna întocmire a vazduhului, pentru îmbelsugarea roadelor pamântului si pentru vremuri pasnice, Domnului sa ne rugam. - Pentru cei ce calatoresc pe ape, pe uscat si prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiti si pentru mântuirea lor, Domnului sa ne rugam. - Pentru ca sa fim izbaviti noi de tot necazul, mânia, primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam. - Apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule cu harul Tau. - Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, marita stapâna noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria cu toti sfintii sa o pomenim. Credinciosii: Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Preotul: Pe noi însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Credinciosii: Tie Doamne. Preotul: Ca Tie se cuvine toata marirea, cinstea si închinaciunea: Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii:Amin.
Antifonul I Marire Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Binecuvinteaza sufletele al meu pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu numele cel Sfânt al Lui. Bine esti cuvântat Doamne! La praznicele împaratesti, în loc de: " Binecuvinteaza…" se cânta: Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, miluieste-ne pe noi. În timp ce strana, împreuna cu credinciosii, cânta antifonul I, preotul se roaga în taina: Doamne Dumnezeul nostru, a Carui stapânire este neasemanata si marire neajunsa, a Carui mila este nemasurata si iubire de oameni negraita, Însuti Stapâne, dupa milostivirea Ta, cauta si spre noi si spre sfânta biserica aceasta si fa bogate milele Tale si îndurarile Tale, cu noi si cu cei ce se roaga împreuna cu noi. Preotul: Iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule cu harul Tau. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Pe Presfânta, curata, preabinecuvântata, marita stapâna noastra, de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria cu toti sfintii sa o pomenim. Credinciosii: Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Preotul: Pe noi însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Credinciosii: Tie Doamne. Preotul: Ca a Ta este stapânirea si a Ta este împaratia si puterea si marirea, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Antifonul II Marire Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Unule Nascut, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu, Cela ce esti fara de moarte si ai primit pentru mântuirea noastra a Te întrupa din Sfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Care neschimbat Te-ai întrupat si rastignindu-Te Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai calcat; Unul fiind din Sfânta Treime, împreuna marit cu Tatal si cu Duhul Sfânt, mântuieste-ne pe noi. În timp ce se cânta Antifonul II, preotul se roaga în taina: Doamne Dumnezeul nostru, mântuieste poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta; plinirea Bisericii Tale pazeste-o; sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei Tale. Tu pe acestia îi preamareste cu dumnezeiasca puterea Ta si nu ne lasa pe noi cei ce nadajduim întru Tine. Preotul: Iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi. Dumnezeule cu harul Tau. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Pe Presfânta, curata, preabinecuvântata, marita stapâna noastra, de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria cu toti sfintii sa o pomenim. Credinciosii: Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Preotul: Pe noi însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Credinciosii: Tie Doamne. Preotul: Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu, esti si Tie marire înaltam,Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin.
Maica Domnului cu Pruncul in brate Antifonul III sau Fericirile Întru împaratia Ta când vei veni pomeneste-ne pe noi, Doamne. Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este împaratia cerurilor. Fericiti cei ce plâng, ca aceia se vor mângâia. Fericiti cei blânzi, ca aceia vor mosteni pamântul. Fericiti cei ce flamânzesc si însetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura. Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiti facatorii de pace ca aceia fiii lui dumnezeu se vor chema. Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca acelora este împaratia cerurilor. Fericiti veti fii când va vor batjocori pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvântul rau împotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este în ceruri. Marire… (Troparul Treimii). Si acum (al Nascatoarei). În timp ce se cânta Fericirile, preotul se roaga în taina: Cel ce ne-ai daruit noua aceste rugaciuni obstesti si împreuna-glasuite; Cel ce si la doi si la trei, care se unesc întru numele Tau, ai fagaduit sa le împlinesti cererile, Însuti si acum plineste cererile cele de folos ale robilor Tai, dându-ne noua, în veacul de acum, cunostinta adevarului Tau si în cel ce va sa fie viata vesnica daruindu-ne. Preotul face Vohodul mic sau Iesirea cu Sfânta Evanghelie. Oprindu-se la locul obisnuit din biserica, îsi pleaca putin capul si se roaga în taina: Stapâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai asezat în ceruri cetele si ostile îngerilor si ale arhanghelilor, spre slujirea maririi Tale, fa ca împreuna cu intrarea noastra sa fie si intrarea sfintilor Tai îngeri, care slujesc împreuna cu noi si împreuna maresc bunatatea Ta. Ca Tie se cuvine toata marirea, cinstea si închinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Apoi preotul porneste catre Sfântul Altar si oprindu-se în fata usilor împaratesti, zice cu glas mare: Preotul: Întelepciune drepti. Credinciosii: Veniti sa ne închinam si sa cadem la Hristos. Mântuieste-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morti, pe noi, cei ce-Ti cântam Tie: Aliluia. Daca nu este Duminica, în loc de: Cel ce ai înviat, cântam: Cel ce esti minunat întru Sfinti, pe noi, cei ce-Ti cântam Tie: Aliluia. Preotul: Domnului sa ne rugam: Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Ca Sfânt esti Dumnezeul nostru, si Tie marire înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi( de trei ori). Marire Tatalui si Fiului si Sfântului Duh si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi. La unele sarbatori împaratesti: Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati si îmbracat. Aliluia (de trei ori). La înaltarea Sfintei Cruci: Crucii Tale ne închinam, Hristoase, si Sfânta Învierea Ta o laudam si o marim. În timp ce se cânta: Sfinte Dumnezeule…preotul se roaga în taina: Dumnezeule cel Sfânt, Care întru sfinti Te odihnesti, Cel ce cu glas întreit-sfânt esti laudat de serafimi si marit de heruvimi si de toata puterea cereasca închinat; Cel ce dintru nefiinta întru fiinta ai adus toate; Care ai zidit pe om dupa chipul si asemanarea Ta si cu tot harul Tau l-ai împodobit; Cel ce dai întelepciune si pricepere celui ce cere si nu treci cu vederea pe cel ce greseste, ci pui pocainta spre mântuire; Care ne-ai învrednicit pe noi, smeritii si nevrednicii robii Tai si în ceasul acesta a sta înaintea slavei sfântului Tau jertfelnic si a-Ti aduce datorita închinaciune si preamarire; Însuti Stapâne, primeste din gurile noastre, ale pacatosilor, întreit-sfânta cântare si ne cerceteaza pe noi întru bunatatea Ta. Iarta-ne noua toata greseala cea de voie si cea fara de voie; sfinteste sufletele si trupurile noastre si ne da noua sa slujim Tie cu cuviosie în toate zilele vietii noastre. Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor care din veac au bineplacut Tie. Ca sfânt esti Dumnezeul nostru si Tie marire înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin Preotul: Sa luam aminte. Pace tuturor. Se citeste Apostolul zilei. În timpul citirii preotul se roaga în taina: Straluceste în inimile noastre Iubitorule de oameni, Stapâne, lumina cea curata a cunoasterii Dumnezeirii Tale si deschide ochii gândului nostru spre întelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri. Pune în noi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului calcând, vietuire duhovniceasca sa petrecem, cugetând si facând toate cele ce sunt spre buna placerea Ta. Ca tu esti luminarea sufletelor si a trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, si Tie marire înaltam, împreuna si Celui fara de început al Tau Parinte si Presfântului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Dupa citirea Apostolului: Preotul: Pace tie, cititorule. Citetul: Si Duhului tau, Aliluia, Aliluia, Aliluia. Preotul: Întelepciune, drepti sa ascultam Sfânta Evanghelie. Pace tuturor. Credinciosii: Si duhului tau. Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la (N) citire… Credinciosii: Marire Tie, Doamne, marire Tie.
Dupa citirea Sfintei Evanghelii: Credinciosii: Marire Tie, Doamne, marire Tie. Preotul: Sa zicem cu totii, din tot sufletul si din tot cugetul nostru sa zicem. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Doamne, Atotstapânitorule, Dumnezeul parintilor nostri, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste. Credinciosii: Doamne miluieste (de trei ori, de acum înainte dupa fiecare cerere). Preotul: Înca ne rugam pentru Prea Sfintitul, Episcopul nostru (N) si pentru toti fratii nostri cei întru Hristos. - Înca ne rugam pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni si armata tarii, pentru sanatatea si mântuirea lor. - Înca ne rugam pentru fratii nostri: preoti, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi si monahii si pentru toti cei întru Hristos frati ai nostri. - Înca ne rugam pentru fericitii si pururea pomenitii ctitori ai sfântului locasului acestuia si pentru toti cei mai dinainte adormiti parinti si frati ai nostri dreptmaritori crestini, care odihnesc aici si pretutindeni. - Înca ne rugam pentru mila, viata, pacea, sanatatea, mântuirea, cercetarea, lasarea si iertarea pacatelor robilor lui Dumnezeu: enoriasi, ctitori si binefacatori ai sfântului locasului acestuia. ( Aici se pot pune ectenii pentru diferite cereri ale credinciosilor). - Înca ne rugam pentru cei ce aduc daruri si fac bine în sfânta si întru tot cinstita biserica aceasta,cei ce se ostenesc pentru cei ce cânta si pentru poporul ce sta înainte si asteapta de la Tine mare si multa mila. Ca milostiv si iubitor de oameni, Dumnezeu esti si Tie marire înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Pomenire pentru cei adormiti în Domnul Preotul: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste. Crediniosii: Doamne miluieste (de trei ori, dupa fiecare cerere). Preotul: Înca ne rugam pentru odihna sufletelor adormitilor robilor lui Dumnezeu, (N) si pentru ca sa li se ierte lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie. Ca Domnul Dumnezeu sa aseze sufletele lor unde dreptii se odihnesc. Mila lui Dumnezeu, împaratia cerurilor si iertarea pacatelor lor, de la Hristos, Împaratul cel fara de moarte si Dumnezeul nostru, sa cerem. Credinciosii: Da Doamne. Preotul: Domnului sa ne rugam. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, Care ai calcat moartea si pe diavolul l-ai surpat si ai daruit viata lumii Tale, Însuti, Doamne, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai (N), în loc luminat, în loc cu verdeata, în loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, întristarea si suspinarea. Si le iarta lor, ca un Dumnezeu bun si iubitor de oameni, toata greseala ce au savârsit ei cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul. Ca nu este om care sa fie viu si sa nu greseasca; numai Tu singur esti fara de pacat, dreptatea Ta este dreptate în veac si cuvântul Tau, adevarul. Ca Tu esti învierea si viata si odihna adormitilor robilor Tai (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie marire înaltam, împreuna si Celui fara de început al Tau Parinte si preasfântului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Ectenie pentru cei chemati Preotul: Rugati-va cei chemati, Domnului. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Cei credinciosi, pentru cei chemati sa ne rugam, ca Domnul sa-i miluiasca pe dânsii. - Sa-i învete pe dânsii cuvântul adevarului. - Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii. - Sa-i uneasca pe dânsii cu Sfânta Sa soborniceasca si apostoleasca Biserica. Mântuieste, miluieste, apara si-i pazeste pe dânsii, Dumnezeule, cu harul tau. Preotul: Cei chemati, capetele voastre Domnului sa le plecati. Credinciosii: Tie Doamne. În timp ce se zice ectenia, preotul se roaga în taina: Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce întru cele de sus locuiesti si spre cei smeriti privesti, Care ai trimis mântuire neamului oomenesc pe Unul-Nascut Fiul Tau si Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, cauta spre robii Tai cei chemati, care si-au plecat grumajii înaintea Ta, si-i învredniceste pe dânsii la vremea potrivita, de baia nasterii celei de-a doua, de iertarea pacatelor si de vesmântul nestricaciunii; uneste-i pe dânsii cu sfânta Ta soborniceasca si apostoleasca Biserica si-i numara pe dânsii cu turma Ta cea aleasa. Preotul: Ca si acestia împreuna cu noi sa mareasca preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Preotul: Câti sunteti chemati iesiti; Cei chemati iesiti; Câti sunteti chemati, iesiti. Ca nimenea din cei chemati sa nu ramâna. Câti suntem credinciosi, iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule cu harul Tau. Credinciosii: Doamne miluieste. În timp ce se zice ectenia, preotul se roaga în taina: Multumim Tie, Doamne, Dumnezeul Puterilor, care ne-ai învrednicit pe noi a sta si acum înaintea Sfântului Tau jertfelnic si a cadea la îndurarile Tale, pentru pacatele noastre si pentru pacatele cele din nestiinta ale poporului. Primeste, Dumnezeule, rugaciunea noastra; fa-ne sa fim vrednici a aduce rugaciuni, cereri si jertfe fara de sânge pentru tot poporul Tau; si ne învredniceste pe noi, pe care ne-ai pus întru aceasta slujba a Ta, cu puterea Duhului Tau cel Sfânt, ca fara de osânda si fara de sminteala, întru marturia curata a cugetului nostru sa te chemam pe Tine în toata vremea si în tot locul si, auzindu-ne pe noi, milostiv sa ne fii noua, întru multimea bunatatii Tale. Preotul: Întelepciune! Ca Tie se cuvine toata marirea, cinstea si închinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Preotul: Iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule cu harul Tau. Credinciosii: Doamne miluieste. În timp ce se zice ectenia, preotul se roaga în taina: Iarasi si de multe ori cadem la Tine si ne rugam tie, Bunule si iubitorule de oameni, ca privind spre rugaciunea noastra, sa curatesti sufletele si trupurile noastre de toata necuratirea trupului si a duhului si sa ne dai noua sa stam nevinovati si fara de osânda înaintea Sfântului Tau jertfelnic. Si daruieste, Dumnezeule, si celor ce se roaga împreuna cu noi spor în viata, în credinta si în întelegerea cea duhovniceasca. Da lor sa-ti slujeasca totdeauna cu frica si cu dragoste si întru nevinovatie si fara de osânda sa se împartaseasca cu Sfintele Tale Taine si sa se învredniceasca de cereasca Ta împaratie. Preotul: Întelepciune! Ca sub stapânirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie marire sa înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin.
Manastirea Sihastria - Maica Domnului (icoana de Irineu Protcenco) HeruviculNoi care pe Heruvimi cu taina închipuim si facatoarei de viata Treimi întreita sfânta cântare aducem, toata grija cea lumeasca de la noi sa o lepadam. În timp ce se cânta Heruvicul, preotul se roaga în taina: Nimeni din cei legati cu pofte si cu desfatari trupesti nu este vrednic sa vina, sa se apropie sau sa slujeasca Tie, Împarate al slavei; caci a sluji Tie este lucru mare si înfricosator chiar pentru puterile cele ceresti. Dar totusi, pentru iubirea Ta de oameni cea negraita si nemasurata, fara mutare si fara schimbare te-ai facut om si Arhiereu al nostru Te-ai facut si, ca un Stapân a toate, ne-ai dat slujba sfânta a acestei jertfe liturgice si fara de sânge; ca singur Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stapânesti cele ceresti si cele pamântesti, care te porti pe scaunul heruvimilor, Domnul serafimilor si Împaratul lui Israel, Cel ce singur esti Sfânt si întru sfinti Te odihnesti. Deci pe Tine Te rog, Cel ce singur esti binevoitor, cauta spre mine pacatosul si netrebnicul robul Tau si-mi curateste sufletul si inima de cugete viclene; si învredniceste-ma cu puterea Sfântului Tau Duh, pe mine, cel ce sunt îmbracat cu harul preotiei, sa stau înaintea sfintei Tale mese acesteia sa jertfesc sfântul si preacuratul Tau Trup si scumpul Tau Sânge. Caci la Tine vin, plecându-mi grumajii mei si ma rog Tie: Sa nu întorci fata Ta de la mine, nici sa ma lepezi dintre slujitorii Tai, ci binevoieste sa-Ti fie aduse Darurile acestea de mine pacatosul si nevrednicul robul Tau. Ca Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te împarti, Hristoase Dumnezeul nostru si Tie marire înaltam, împreuna si Celui fara de început al Tau Parinte si Preasfântului si bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Urmeaza iesirea cu Sf. Daruri: - Pe voi pe toti, dreptmaritorilor crestini, sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu în împaratia Sa, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor (zice numai diaconul). Preotul zice: - Pe Prea Sfintitul Episcopul nostru (N) sa-l pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa. - Pe binecredinciosul popor român de pretutindeni si armata tarii, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa. - Pe fratii nostri: preoti, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi si monahii si pe tot clerul bisericesc, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu în împaratia Sa - Pe adormitii întru fericire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Miron, Nicodim, Justinian si Iustin, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa. - Pe fericitii si purure pomenitii ctitori ai sfântului locasului acestuia si pe alti ctitori, miluitori si facatori de bine adormiti, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa. - Pe ctitorii, episcopii, mitropolitii Transilvaniei, adormiti întru Domnul, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa. - Pe cei ce au adus aceste daruri si pe cei pentru care s-au adus, vii sau morti, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa. - Pe toti cei adormiti din neamurile noastre, stramosi, mosi, parinti, frati, surori, fii si fiice, pe toti cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare dupa numele sau, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa. - Pe ostasii români cazuti pe câmpurile de lupta pentru apararea tarii, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa. - Si pe voi pe toti, dreptmaritorilor crestini, sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împaratia Sa, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Dupa fiecare pomenire, credinciosii raspund: Amin. Credinciosii: Ca pe Împaratul tuturor, sa-L primim, pe Cel nevazut, înconjurat de cetele îngeresti. Aliluia, Aliluia, Aliluia. Preotul: Sa plinim rugaciunea noastra Domnului. Credinciosii: (dupa fiecare cerere). Doamne miluieste. Preotul: - Pentru Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului sa ne rugam. - Pentru sfânta biserica aceasta si pentru cei ce cu credinta, cu evlavie si cu frica de Dumnezeu intra într-însa, Domnului sa ne rugam. - Pentru ca sa fim izbaviti noi de tot necazul, mânia, primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam. - Apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tau.. În timp ce credinciosii dau raspunsurile, peotul se roaga în taina: Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule Cel ce esti singur Sfânt, Care primesti jertfa de lauda de la cei ce Te cheama pe Tine cu toata inima, primeste si rugaciunea noastra a pacatosilor si o du la sfântul Tau jertfelnic; fa-ne vrednici a-Ti aduce Tie daruri si jertfe duhovnicesti pentru pacatele noastre si pentru cele din nestiinta ale poporului. Si ne învredniceste sa aflam har înaintea Ta, ca sa fie bine primita jertfa noastra si sa salasluiasca Duhul cel bun al harului Tau peste noi, peste aceste Daruri puse înainte si peste tot poporul Tau. - Ziua toata desavârsita, sfânta, în pace si fara de pacat, la Domnul sa cerem. Credinciosii: (dupa fiecare cerere) Da Doamne. Preotul: Înger de pace, credincios, îndreptator, pazitor sufletelor si trupurilor noastre, la Domnul sa cerem. - Mila si iertare de pacatele si de greselile noastre, la Domnul sa cerem. - Cele bune si de folos sufletelor noastre si pace lumii, la Domnul sa cerem. - Cealalta vreme a vietii noastre în pace si întru pocainta a o savârsi la Domnul sa cerem. - Sfârsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neînfruntat, în pace si raspuns bun la înfricosatoarea judecata a lui Hristos, sa cerem. - Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, marita stapâna noastra, de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sa o pomenim. Credinciosii: Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi. Preotul: Pe noi însine si unii pe altii si toata viata nostra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Credinciosii: Tie Doamne. Preotul: Cu îndurarile Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care esti binecuvântat, împreuna cu Preasfântul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Preotul: Pace tuturor. Credinciosii: Si Duhului Tau. Preotul: Sa ne iubim unii pe altii ca într-un gând sa marturisim. Credinciosii: Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea de fiinta si nedespartita. În timpul acestei cântari, preotul se roaga în taina: Iubi-Te- voi, Doamne, virtutea mea. Domnul este întarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu ( de trei ori ). Preotul: Usile, usile, cu întelepciune sa luam aminte! Cântaretul: (sau cel mai mare din strana) rosteste Crezul sau Simbolul Credintei. Pogorarea la Iad Crezul Cred într-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul Cerului si al pamântului, al tuturor celor vazute si nevazute. Si întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai înainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, dar nu facut, cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire, S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara si S-a facut om. Si S-a rastignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont si a patimit si S-a îngropat. Si a înviat a treia zi, dupa Scripturi. Si S-a înaltat la ceruri, si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava sa judece vii si mortii, a Carui împaratie nu va avea sfârsit. Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viata Facatorul, care din Tatal purcede, cel ce împreuna cu Tatal si cu Fiul este închinat si marit, Care a grait prin proroci. Întru una, sfânta, soborniceasca si apostoleasca Biserica; Marturisesc un Botez întru iertarea pacatelor; Astept învierea mortilor, Si viata veacului, ce va sa fie. Amin. Preotul: Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfânta Jertfa cu pace a o aduce. Credinciosii: Mila pacii, Jertfa laudei. Preotul (din usile Sf. Altar binecuvântând cu Sf. Cruce): Harul Domnului nostru Iisus Hristoe si dragostea lui Dumnezeu-Tatal si împartasirea Sfântului Duh, sa fie cu voi cu toti. Credinciosii: Si cu duhul Tau. Preotul: Sus sa avem inimile. Credinciosii: Avem catre Domnul. Preotul: Sa multumim Domnului. Credinciosii: Cu vrednicie si cu dreptate este a ne închina Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, Treimei Celei de o fiinta si nedespartite. În timpul acestei cântari preotul se roaga în taina: Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ti cânta Tie, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lauda, Tie a-Ti multumi, Tie a ne închina, în tot locul stapânirii Tale; caci Tu esti Dumnezeu negrait si necuprins cu gândul, nevazut, neajuns, pururea fiind si acelasi fiind: Tu si Unul-Nascut Fiul Tau si Duhul Tau cel Sfânt. Tu din nefiinta la fiinta ne-ai adus pe noi si, cazând noi, iarasi ne-ai ridicat si nu Te-ai departat, toate facându-le pâna ce ne-ai suit la cer si ne-ai daruit împaratia Ta ce va sa fie. Pentru toate acestea multumim Tie si Unuia-Nascut Fiului Tau si Duhului Tau cel Sfânt, pentru toate pe care le stim si pe care nu le stim; pentru binefacerile Tale cele aratate si cele nearatate, ce ni s-au facut noua. Multumim Tie si pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, desi stau înaintea Ta mii de arhangheli si zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, care se înalta zburând… Preotul: Cântarea de biruinta cântând, strigând, glas înaltând si graind: Credinciosii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul si pamântul de marirea Lui. Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru cei de sus. În timpul acestei cântari preotul se roaga în taina: Cu aceste fericite puteri si noi, Iubitorule de oameni, Stapâne, strigam si graim: Sfânt esti si Preasfânt, Tu si Unul-Nascut Fiul Tau si Duhul Tau cel Sfânt; Sfânt esti si Presfânt si slava Ta este plina de maretie. Caci Tu ai iubit lumea Ta atât de mult, încât pe Unul-Nascut Fiul Tau L-ai dat ca tot cel ce crede într-Însul sa nu piara ci sa aiba viata vesnica. Si Acesta venind si toata rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea în care a fost vândut si mai vârtos Însusi pe Sine S-a dat pentru viata lumii, luând pâinea cu sfintele si preacuratele si fara prihana mâinile Sale, multumind si binecuvântând, sfintind si frângând a dat Sfintilor Sai ucenici si Apostoli zicând:
Rastignirea Preotul: Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea pacatelor. Credinciosii: Amin.Preotul zice în taina: Asemenea si paharul dupa cina zicând: Preotul: Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, Care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor. Credinciosii: Amin. În timp ce credinciosii raspund, preotul zice în taina: Aducându-ne aminte, asadar, de aceasta porunca mântuitoare si de toate cele ce s-au facut pentru noi: de cruce, de groapa, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de sederea de-a dreapta, si cea de-a doua slavita iarasi venire. Preotul: Ale Tale dintru ale Tale, Tie Ti-aducem de toate si pentru toate. Credinciosii: Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te Cuvântam Tie Îti multumim Doamne si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru. În timpul acestei cântari, preotul rosteste cu mâinile ridicate rugaciunea numita Epicleza: adica invocarea Sfântului Duh: Doamne, Cel ce ai trimis pe Presfântul Tau Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieste noua, celor ce ne rugam Tie (de trei ori), Apoi: Înca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca si fara de sânge, si te chemam, te rugam si cu umilinta la Tine cadem: Trimite Duhul Tau cel Sfânt peste noi si peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Si fa, adica, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tau. Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tau, Prefacându-le cu Duhul Tau cel Sfânt. Amin, Amin, Amin. În continuare preotul se roaga în taina: Pentru ca sa fie celor ce se vor împartasi spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre împartasirea cu Sfântul Tau Duh, spre plinirea împaratiei cerurilor, spre îndraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata sau spre osânda. Înca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca pentru cei adormiti întru credinta: stramosi, parinti, patriarhi, prooroci, apostoli, propovaduitori, evanghelisti, mucenici, marturisitori, pustnici si pentru tot sufletul cel drept, care s-a savârsit întru credinta. Preotul: Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, marita Stapâna noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria. Credinciosii: Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Cea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut, pe Tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim. În timpul acestei cântari preotul se roaga în taina: Pentru Sfântul Ioan Proorocul, Înaintemergatorul si Botezatorul, pentru Sfintii, slavitii si întru toti laudatii Apostoli, pentru Sfantul (N) a carui pomenire o savârsim si pentru toti Sfiintii Tai; cu ale caror rugaciuni, cerceteaza-ne pe noi, Dumnezeule. Si pomeneste pe toti cei adormiti întru nadejdea învierii si a vietii celei de veci si-i odihneste pe dânsii, Dumnezeul nostru, acolo unde straluceste lumina fetei Tale. Înca te rugam: Pomeneste Doamne, pe toti episcopii ortodocsi, care drept învata cuvântul adevarului Tau, toata preotimea, cea întru Hristos diaconime si tot cinul preotesc si monahicesc. Înca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca pentru toata lumea, pentru sfânta soborniceasca si apostoleasca Biserica; pentru cei ce în curatie si în viata cinstita vietuiesc; pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni si armata tarii. Da lor, Doamne, pasnica ocârmuire, ca si noi, întru linistea lor, viata pasnica si netulburata sa traim, în toata cucernicia si curatia. Preotul se roaga apoi pentru cei vii si pentru cei morti. Preotul: Întîi pomeneste Doamne, pe Prea Sfintitul, Episcopul nostru (N) pe care îl daruieste sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sanatos, îndelungat în zile, drept învatând cuvântul adevarului Tau. Credinciosii: Pe toti si pe toate. În timp ce credinciosii raspund, preotul se roaga în taina: Adu-Ti aminte, Doamne, de orasul (satul sau sfânt locasul) acesta, în care vietuim si de toate orasele si satele si de cei ce cu credinta vietuiesc într-însele. Adu-Ti aminte, Doamne, si de cei ce calatoresc pe ape, pe uscat, si prin aer, de cei bolnavi, de cei ce patimesc, de cei robiti si de mântuirea lor. Adu-Ti aminte Doamne, de cei ce aduc daruri si fac bine în sfintele Tale biserici si îsi aduc aminte de cei saraci; si trimite peste noi toti milele Tale. Preotul: Si ne da noua, cu o gura si o inima a mari si a cânta preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Preotul: Si sa fie milele marelui Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi toti. Credinciosii: Si cu Duhul Tau. Preotul: Pe toti Sfintii pomenindu-i, iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam. Credinciosii: (dupa fiecare îndemn) Doamne miluieste. Preotul: Pentru Cinstitele Daruri ce s-au adus si s-au sfintit, Domnului sa ne rugam. - Ca iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, cel ce le-a primit pe Dânsele în sfântul cel mai presus de ceruri si duhovnicescul Sau jertfelnic, întru miros de buna mireasma duhovnicesca, sa ne trimita noua dumnezeiescul har si darul Sfântului Duh, sa ne rugam. - Pentru ca sa fim izbaviti noi de tot necazul, mânia, primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam. - Apara, mântuieste si ne pazeste pe noi Dumnezeule cu harul Tau. - Ziua toata, desavârsita, sfânta, în pace si fara de pacat, la domnul sa cerem. Credinciosii: (dupa fiecare îndemn) Da Doamne. Preotul: Înger de pace, credincios, îndreptator, pazitor sufletelor si trupurilor noastre, la Domnul sa cerem. - Mila si iertare de pacate si de greselile noastre, la Domnul sa cerem. - Cele bune si de folos sufletelor noastre si pace lumii, la Domnul sa cerem. - Cealalta vreme a vietii noastre în pace si întru pocainta a o savârsi, la Domnul sa cerem. - Sfârsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neînfruntat, în pace si raspuns bun la înfricosatoarea judecata a lui Hristos, sa cerem. - Unirea credintei si împartasirea Sfântului Duh cerând, pe noi însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos sa o dam. Credinciosii: Tie Doamne. În timp ce credinciosii, raspund, preotul se roaga în taina: Tie, Stapâne, Iubitorule de oameni, Îti încredintam toata viata si nadejdea noastra si cerem sa ne rugam si cu umilinta cadem înaintea Ta: învredniceste-ne sa ne împartasim cu cuget curat, cu cerestile si înfricosatoarele Tale Taine ale acestei sfinte si duhovnicesti mese, spre lasarea pacatelor, spre iertarea greselilor, spre împartasirea cu Sfântul Duh, spre mostenirea împaratiei cerurilor, spre îndraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata sau spre osânda. Preotul: Si ne învredniceste pe noi Stapâne, cu îndraznire, fara de osânda sa cutezam a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, si a zice: Credinciosii: (iar acolo unde înca nu se cânta de toti credinciosii din biserica, cântaretul sau cel mai mare rosteste rar): Tatal nostru, Care esti în ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie împaratia Ta, faca-se voia Ta, precum în cer asa si pe pamânt; pâinea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Preotul: Ca a Ta este împaratia si puterea si marirea, a Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Preotul: Pace tuturor. Credinciosii: Si Duhului Tau. Preotul: Capetele voastre Domnului sa le plecati. Credinciosii: Tie Doamne. În timp ce credinciosii raspund, preotul se roaga în taina:; Multumim Tie, Împarate nevazut, Cel ce toate le-ai facut cu puterea Ta cea nemasurata si cu multimea milei Tale din nefiinta la fiinta toate le-ai adus. Însuti, Stapâne, cauta din cer spre cei ce si-au plecat Tie capetele lor; ca nu le-au plecat trupului si sângelui, ci Tie, înfricosatorului Dumnezeu. Tu deci, Stapâne, cele puse înainte noua tuturor, spre bine le întocmeste, dupa trebuinta deosebita a fiecaruia: Cu cei ce calatoresc pe ape, pe uscat si prin aer împreuna calatoreste, pe cei bolnavi îi tamaduieste, Cel ce esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre. Preotul: Cu harul si cu îndurarile si cu iubirea de oameni a Unuia Nascut Fiului Tau, cu Care esti binecuvântat, împreuna cu Preasfântul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. În timp ce credinciosii raspund, preotul se roaga în taina: Ia aminte, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru din sfânt lacasul Tau si de pe scaunul slavei împaratiei Tale si vino ca sa ne sfintesti pe noi, Cel ce sus împreuna cu Tatal sezi si aici, în chip nevazut, împreuna cu noi esti. Si ne învredniceste prin mâna Ta cea puternica, a ni se da noua Preacuratul Tau Trup si Scumpul Tau Sânge si prin noi la tot poporul. Preotul: Sa luam aminte: Sfintele, sfintilor. Credinciosii: Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru marirea lui Dumnezeu Tatal. Amin. În timp ce se cânta Priceasna, preotul se împartaseste. Înainte de Sfânta Împartasanie se roaga în taina: Cred, Doamne, si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume sa mântuiesti pe cei pacatosi dintre care cel dintâi sunt eu. Înca cred ca acesta este însusi Preacurat Trupul Tau si acesta este însusi Scump Sângele Tau. Deci ma rog Tie: Miluieste-ma si-mi iarta greselile mele cele de voie si cele fara de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele întru stiinta si întru nestiinta. Si ma învredniceste fara de osânda, sa ma împartasesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Amin. Cinei Tale, celei de taina, Fiul lui Dumnezeu, astazi, partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai Taina Ta, nici sarutare îti voi da ca Iuda, ci ca tâlharul marturisindu-ma strig Tie: Pomeneste-ma Doamne, întru Împaratia Ta. Nu spre judecata sau spre osânda sa-mi fie mie împartasirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tamaduirea sufletului si a trupului. Preotul: Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati. Credinciosii: Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului; Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua. Preotul: Mântuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea ta. Credinciosii: Vazut-am lumina cea adevarata, primit-am Duhul cel ceresc, aflat-am credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi închinându-ne, ca Aceasta ne-a mântuit pe noi. Preotul: Totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Sa se umple gurile nostre de lauda Ta, Doamne, ca sa laudam marirea Ta; ca ne-ai învrednicit a ne împartasi cu Sfintele cele fara de moarte, preacinstitele si de viata facatoarele Tale Taine. Întareste-ne pe noi întru sfintenia Ta; toata ziua sa ne învatam dreptatea Ta. Aliluia, Aliluia, Aliluia. Preotul: Drepti primind dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele si de viata facatoarele, înfricosatoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie sa multumim Domnului. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Apara, mântuieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tau. Credinciosii: Doamne miluieste Preotul: Ziua toata, desavârsita, sfânta, în pace si fara de pacate cerând, pe noi însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Credinciosii: Tie Doamne. Preotul: Ca Tu esti sfintirea noastra si Tie marire înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Preotul: Cu pace sa iesim. Credinciosii: Întru numele Domnului. Preotul: Domnului sa ne rugam. Credinciosii: Doamne miluieste. Preotul: Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvinteaza, Doamne, si sfintesti pe cei ce nadajduiesc întru Tine, mântuieste poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o pazeste; sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe acestia îi preamareste cu dumnezeiasca puterea Ta si nu ne lasa pe noi cei ce nadajduim întru Tine. Pace lumii Tale daruieste, bisericilor Tale, preotilor, binecredinciosului popor român de pretutindeni si armatei tarii noastre. Ca toata darea cea buna si tot darul desavârsit de Sus este pogorând de la Tine, Parintele luminilor, si Tie marire si multumire si închinaciune înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Fie numele Domnului binecuvântat, de acum si pâna în veac. (de 3 ori). Preotul: Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Credinciosii: Amin. Preotul: Marire Tie Hristoase Dumnezeule, nadejdea noastra, marire Tie. Credinciosii: Marire Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de trei ori). Binecuvinteaza. Preotul: Cel ce a înviat din morti, Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale, al Sfintilor, maritilor si întru tot laudatilor Apostoli, ale Sfântului (N al carui hram îl poarta biserica), ale celui între sfinti Parintele nostru Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, ale Sfântului (N) a carui pomenire o savârsim, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca si sa ne mântuiasca pe noi, ca un bun si de oameni iubitor. Credinciosii: Amin. Preotul: Pentru rugaciunilor Sfintilor Parintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si mântuieste-ne pe noi. Credinciosii: Amin.