Cu prilejul hramului Schitului ortodox românesc ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Rignano Flaminio (RM), schit care îl are ca egumen pe Preacuviosul Părinte Ștefan, credincioșii de toate vârstele prezenți la sărbătoare au primit Stindardul Marii Unirii, simbol care, la 1 decembrie a.c., va ajunge la Alba-Iulia.
După ce au cântat Imnul României, conaționalii noștri – îmbrăcați în costume tradiționale și cu lacrimi în ochi de emoție – și-au făcut numeroase fotografii cu Stindardul.
În aceeași zi, elevii celei de a III-a ediții a Școlii de Vară de la Rignano Flaminio, desfășurată sub titlul generic ,,Centenarul Marii Uniri prin Ochii Copiilor’’, proiect realizat cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, episcop ortodox român în Italia, finanțat de MPRP, au susținut un program artistic cu poezii, cântece, scenete și dansuri tematice și populare
Cei 70 de preșcolari și școlari români cu vârste între 3 și 17 ani provin, ca și în anii trecuți, din trei mari parohii ortodoxe românești din zona Romei: Prima Porta, Rignano Flaminio și MonterotonCu prilejul hramului la eveniment au participat pe lângă credincioși din regiunea Lazio, secretarul de stat Lilla Debelka din cadrul Ministerului pentru românii de pretutindeni, ambasadorul României în Italia, Malta și San Marino, George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, pofesor universitar dr. Liviu Petru Zăpârțan, consilierul însărcinat cu afaceri a.i. al Republicii Moldova în Italia, Lilia Ticu și protopopul preot Gabriel Ioniță din Protopopiatul Roma II Nord-Est.