Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale
Episcopia Ortodoxa Romana a Italiei
Parohia Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul,
Rignano Flaminio – Italia
Scurt istoric
“Veniti voi insiva de o parte, in loc pustiu, si odihniti-va putin…” (Ev. Marcu 6,31)
Localitatea Rignano Flaminio se afla la poalele muntelui Soratte, accesul fiind posibil venind de la Roma pe strada Flaminia, de pe care se pot admira si astazi ramasitele strazii vechi de-a lungul celei noi. Strada antica a fost realizata cu aproximatie intre anii 200-180 i.d.Hr. de catre Caio Flaminio in urma cuceririi Padaniei si a Galliei Cisalpina, cu scopul de a lega Roma cu nordul Italiei, plecand de la zidurile severiene (ale imparatului Septimiu Sever 193-211) si traversand Poarta Fontinalis, aflata aproape de Campidoglio. Istoria veche a acestei localitati a fost la inceput legata de centrele agricole locuite (in jurul anilor 300-400 i.d.Hr.) si imprastiate in teritoriile dominate de triburile etrusche Capenati si Falisci, aflate mereu in lupte cu romanii.
Pe acest teritoriu gasim de fapt resturile unor asezaminte ale matroanei Teodora, datorita careia astazi suntem in posesia a doua monumente paleocrestine cu importanta deosebit de mare, situate la Vest si la Est de Rignano Flaminio. Unul dintre aceste monumente este biserica Sfintilor Abbondio si Abbondanzio, construita pentru prima data in jurul anului 500 d.Hr. pe terenul Teodorei, in cinstea celor doi martiri ce au fost ingropati aici. Biserica devine un important centru de pelerinaj si de cult. In anul 999 moastele (osemintele) au fost translocate de catre imparatul Ottone III la Roma, impreuna cu cele ale Teodorei, devenita sfanta, in biserica Sfantul Adelberto de pe insula Tiberina. La Rignano in anul 972 a poposit imparatul Ottone I dupa incoronarea ce a avut loc la Roma si tot aici in 1159 la 1 septembrie a murit papa Adrian IV in timpul unei calatorii spre Civita Castellana, vrand sa se refugieze in urma unui atac.
Catacombele Sfintei Teodora si cultul Sfintilor Abbondio si Abbondanzio
Cimitirul subteran, avand vechimea aproximativ din secolele IV-V, a fost descoperit in anul 1651 in partea stanga a strazii Flaminia, intr-o zona numita a Sfantului Laurenziano. Este constituit din trei galerii cimiteriale crestine, lungi de circa 38 km, chiar daca astazi in mare parte sunt distruse. Datoram persoanei lui Giambattista Tomai, canonico de Rignano Flaminio la jumatatea secolului al XVIII-lea, recunoasterea si prima istorie constituita in legatura cu catacomba Sfintei Teodora. Lui i se datoreaza paternitatea unui important manuscris ce se afla in arhiva parohiala a localitatii, in care preotul nu numai ca documenteaza rezultatul sapaturilor arheologice efectuate intre anii 1745 si 1749 si conduse de el, dar da si explicatii despre explorarile precedente efectuate asupra acestui loc. Giambattista Tomai scrie ca descoperirea mormantului fusese relativ recenta, adica in anul 1628, anul in care Francesco Manola numit si un parinte predicator din Ordinul Sfantului Girolamo…facut mai apoi episcop in locul numit Cursola din Dalmatia, s-a interesat de locul martiriului Sfintilor Abbondio si Abbondanzio, interesat fiind si datorita ecoului transferarii corpurilor celor doi sfinti din biserica romana Sfintii Cozma si Damian in Biserica Companiei lui Iisus. Locul a fost supus ulterior altor sapaturi. In 1651 fratele Massimo Bucciarelli, ajutat de numerosi localnici, a descoperit o biserica subterana situata in zona sudica a catacombei. Cu aceasta ocazie s-au descoperit peste 11 inscriptii funerare si numeroase obiecte. Numerosele acte de profanare venite ca urmare a acestei descoperiri au impins pe Monsignor Gozzadini, episcopul de Civita Castellana sa ordone inchiderea totala a catacaombelor, dar si ca urmare a caderii unui zid. Peste 50 de ani catacomba a ramas astfel inchisa pentru toti. Abia in anul 1702, Boldetti, trimis la Rignano din ordinul Cardinalului vicar Gaspare Carpegna, a fost autorizat sa verifice situatia sapaturilor. In decursul sapaturilor sale, el sustine de a fi descoperit chiar mormantul Sfintei Teodora, intemeietoarea cimitirului.
Dintre campaniile de sapaturi amintite cea mai importanta a fost cea a lui Gianbattista Tomai, explorarea monumentului facandu-se intr-o maniera sistematica, acest fapt ducand la descoperirea si recuperarea de corpuri sfinte, fiind de altfel o obisnuinta a acelei vremi. Asteptarile au fost rasplatite, si astfel, in 1746 au fost descoperite peste 11 corpuri de sfinti, iar anul urmator circa 75. Criteriile de identificare se faceau dupa epitafe (inscriptii), iar metodele de cercetare erau diverse de cele moderne, incat au fost distruse grav numeroase morminte si au fost alterate foarte multe marturii. Abia dupa 1800 s-a inceput cercetarea locului cu miloace moderne. Multmita acestora a fost pusa in lumina importanta sapaturilor si a descoperirilor de la Rignano Flaminio. Intre cele 900 de morminte, cele ale Sfintilor Prospero, Mansueto, Laureato, Illuminato, astazi din pacate nu se regasesc si corpurile Sfintilor Abbondio si Abbondanzio ale caror oseminte se afla in diferite biserici din Regiunea Lazio si nici ale Sfintilor Marcian si Ioan care se gasesc si astazi in catedrala episcopala din Civita Castellana.
Dupa Martirologio, in urma persecutiei lui Diocletian, in jurul anului 304 d.Hr., au fost capturati la Roma preotul Abbondio si diaconul Abbondanzio, care dupa ce au fost torturati, au fost condamnati la moarte. De-a lungul drumului spre locul unde urmau sa fie omorati, pe strada Flaminia, in apropierea localitatii numita Lubras (Km 14 circa zece mile), au fost martirizati impreuna cu senatorul Marcian si fiul sau Ioan, cu toti fiind decapitati. Tedora a fost cea care a strans ramasitele lor si le-a depus in cimitir, unde s-a gasit urmatoarea inscriptie: Abundio pr(es)b(ytero)/ martyri sanct(o)/ dep(osito) VII idus dec(embres), mentionata de catre istoricul de arta G.B. De Rossi care in 1857 a intreprins un minutios studiu asupra inscriptiilor mortuare datate intre anii 336 si 424.
In timpul imperiului lui Ottone III, in anul 1001, corpurile sfintilor Teodora, Abbondio si Abbondanzio au fost transferate pe Insula Tiberina in biserica Sfintilor Adalbert si Paolino, apoi in biserica Sfantul Bartolomeu, apoi in aceea a Sfintilor Cozma si Damian, iar in cele din urma, in anul 1583 in biserica Companiei lui Iisus, donate de catre papa Grigorie XIII. Osemintele celor doi sfinti martiri, Marcian si Ioan, au fost insa transferate in catedrala din Civita Castellana.
Biserica Sfintilor Abbondio e Abbondanzio
Exteriorul. Edificiul are o incapere unica ce se compune din mai multe parti, datorate varietatii materialelor utilizate si a diverselor modificari si reconstructii aduse structurii. Ultima restructurare documentata a fost facuta in anii 1970 sub ingrijirea Administratiei Provinciale din Roma. Biserica actuala pare sa fie din timpul imparatului Ottone III (980-1002) si probabil a fost construita pentru a gazdui corpurile sfintilor martiri romani. Partea din spate, in latura de Sud-Est a fost construita din caramizi de teracota intercalate cu marmura din evul mediu, in timp ce zona absidala este facuta din pietre de tufo (roca poroasa, de origine mixta). In ceea ce priveste data, cercetatori ca Michele Trimarchi sau Messineo nu au cazut de acord, elaborand teorii diverse cuprinzand perioada istorica dintre secolele X-XI si XIII-XIV.
Intre intrarea actuala si intrarea originala se inalta clopotnita, construita si pe post de contrafort. Structura este pe trei planuri cu bifora (ferestra despartita pe jumatate de o coloana sau un pilastru, tipica stilului gotic sau primei perioade Renascentiste), primul plan este sustinut de pilastri iar urmatoarele doua superioare de catre colonine; o subtila taietura in zid subliniaza iesirile arcadelor ce se continua in partile laterale cu o rama intaritoare din caramizi. Si in aceasta privinta cercetatorii nu sunt de acord cu fixarea datei in care a fost construita, propunand date diverse intre secolele IX si XIII.
Cripta. Interiorul bisericii (naosul) este impartit de catre arcuri ogivale in stil gotic, facute din tufo si care se coboara pe pilastri lipiti de ziduri, cu capitele (terminatii) ornate cu o cruce greaca, intre care la inceput erau o serie de fresce din care au ramas, din pacate, doar mici urme; se pot observa urme din bucati de vestimantatie pe peretele opus intrarii in apropierea absidei altarului. In altarul un pic inaltat se gasesc Sfanta Masa si Scaunul Imparatesc din piatra. In dreapta absidei este intrarea ce duce in cripta trapezoidala, realizata din pietre si caramizi zidite, acoperita cu o bolta de inaltimi joase. Se poate distinge o semicoloana din marmura alba si altele doua ce incadreaza partile laterale a unui coridor ingust ce duce la descoperirea unei imagini incredibil de frumoase dar in acelasi timp si infricosatoare: icoana Sfantului Arhanghel Mihail. Chipul prezentat frontal, avand caractere naturale umane, sugereaza ideea de tridimensional (buzele carnoase, mana dreapta ridicata etc.). Cele doua aripi, din ceea ce se poate distinge, nu sunt clar definite cum este corpul, dar culoarea alba folosita ne da senzatia de luminozitate si puritate, caracteristici proprii unui inger atat de apropiat ierarhic lui Dumnezeu. Fresca este partial distrusa.
Internul. Absida e decorata in Arcul Triumfal cu scene apocaliptice si cu Sfanta Familie pe bolta. In pictura arcului predomina culoarea rosie in mai multe nuante. Pozitia figurilor este sinuoasa, cu linii flexibile ce acompaniaza miscarea corpurilor, toate indreaptandu-se spre centru unde gasim, in interiorul unui disc, imaginea impunatoare a lui Iisus Pantocrator, care cu un gest solemn binecuvinteaza credinciosii, in timp ce privirea severa ii mustra. In partea superioara se poate observa Mielul Mistic, simbolul crestinatatii si sinonimul iertarii si dreptatii. Ceea ce impresioneaza cel mai mult este fara indoiala aceasta maretie a figurilor din scena pe care toate impreuna o reprezinta: Judecata de Apoi. Aceasta pictura apartine tipologiei medievale, cu imagini si variatiuni decorative murale, avand mai multe functiuni, adica nu numai ca un mod de apropiere care credinciosi, dar si una pedagogica. Aceste picturi puteau insemna Biblia saracilor si analfabetilor. Observand pictura ne putem da seama ca semnele trecerii timpului au trecut nu numai peste structura arhitectonica, dar si peste reprezentarile figurate. In biserica sunt trei imagini de ingeri realizate sau restaurate in trei timpuri sau in trei moduri diverse. Diferentele si elementele comune se pot vedea doar cu o deosebita atentie, privindu-le bine si confruntandu-le intre ele.
Biserica Sfintilor Abbondio si Abbondanzio se dovedeste a fi ca o aparitie miraculoasa, protejata de o bogata vegetatie, in mijlocul naturii, dandu-i un aspect un pic mai izolat. Dar nu poti avea aici senzatia de singuratate, ci doar de liniste. Este linistea necesara rugaciunii si reculegerii.
Parohia Sfantul Prooroc
Ilie Tesviteanul
Biserica nu este doar depozitara credintei, ci si responsabila de mantuirea oamenilor, intelegand insa prin Biserica, nu numai structura organizatorica a acesteia ci comunitatea ca atare; clerici si credinciosi deopotriva, ea functionand cu binecuvantarea conducerii superioare. Harul Duhului Sfant se pogoara ori de cate ori este invocat si plineste cele de folos, prin sfintire, impartasire sau prin lucrarea celorlalte Sfinte Taine, devenind centrul lucrarii mantuitoare.
Activitatea misionara a preotului si a credinciosilor trebuie sa urmareasca refacerea dimensiunii comunitare a parohiei, atat in exterior cat si in interiorul ei. Dar cum nici un lucru bun nu se face fara osteneala, astfel s-a ajuns sa se desavarseasca aceasta Sfanta Biserica, ca astazi sa ne putem bucura cu totii de aceste haine noi pe care le-a primit (a se observa catapeteasma si restul icoanelor), hainele Bisericii pastratoare a credintei strabune.
Multumim parintelui paroh Stefan pentru osteneala sa, comitetului parohial si tuturor credinciosilor ce cu evlavie si cu frica fata de Dumnezeu vin si se roaga in aceasta Sfanta Biserica. Astfel s-a implinit visul tuturor celor care au dorit sa aiba un loc de inchinaciune si sa simta bucuria binefacerilor pe care le revarsa Darurile Dumnezeiesti ale Sfantului Duh.
Iar patronul spiritual al acestei biserici, Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, desi este un sfant al Vechiului Testament, lucrarea lui a avut o mare importanta si va continua sa aiba pentru ca se va rasfrange si asupra timpurilor viitoare, de la sfarsitul veacului si al lumii. Este un sfant al vremurilor noastre, caruia ii aducem rugaciune in acest Sfant Lacas, asteptand ajutorul si mijlocirea sa in greutatile fara seaman care ne asteapta, pentru ca cea de-a doua venire a Mantuitorului Iisus Hristos si implicit sfarsitul lumii nu va avea loc pana nu va veni Sfantul Ilie.
Dupa ce sensul de neliniste si nesiguranta a fost eliminat, iar locul sau i-a fost luat de un altul mai intens, nu trebuie sa ne ramana decat sa venim si sa vedem aceasta minune, plini de un profund respect pentru un sfant locas ce a supravietuit secolelor si oamenilor. Mai sunt inca multe elemente ce se pot adauga acestei succinte descrieri, dar probabil ele vor fi adaugate dupa urmatoarele operatii de restructurare. Cu siguranta acest minunat locas face parte din patrimoniul spiritual al crestinatatii, loc de rugaciune, pelerinaj si reculegere.
Drd. Balaban Mihai Flavius,
Sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim
20.04.2008, Rignano Flaminio
Bibliografia
Ciarrocchi, Augusto Felini, Giorgio Giordani, Barbara, I santi martiri Giovanni e Marciano e il loro culto 998-1998. Atti delle Conferenze per il millenario della traslazione delle reliquie dei santi patroni, Civita Castellana, 2000.
Cimarra, Luigi, Alcune iscrizioni medievali nel territorio collinense-tiberino, in Biblioteca e Societ, n. 3, anul XXI, Viterbo 2002, pp. 15-25.
Fiocchi Nicolai Vincenzo, Santa Teodora di Rignano Flaminio, in Catacombe di Roma e dItalia vol. 5, Citt del Vaticano, Pontificia Commissione di Archeologia Sacra, 1995.
Idem, I cimiteri paleocristiani del Lazio, I. Etruria Meridionale, Citt del Vaticano, Pontificio Istituto di Archeologia Cristiana, Roma, 1988.
Matthiae, Guglielmo, Pittura romana del Medioevo, Roma, 1966.
Mastrocola, M., Note storiche circa le Diocesidi Civita Castellana, Orte e Gallese. Parte I. Le origini cristiane, Civita Castellana, Ed. Pian Paradisi, 1964.
Rossi, Paola, Civita Castellana e le chiese medioevali del suo territorio, Roma, Ed. Rari Nantes, 1986.
Trimarchi, Michele, Sulla chiesa dei santi Abbondio e Abbondanzio a Rignano Flaminio, in Mlanges de lcole franaise de Rome : Moyen-Age, T.92 nr.1, 1980, pp. 205-236.
Tumiati, D., La chiesa dei SS. Abbondio e Abbondanzio a Rignano Flaminio presso Roma, in LArte, I, 1898, pp. 12-14.